Brazi licitaţi cu mii de lei
0
De la sute până la mii de lei au fost oferiţi pentru cei mai frumoşi brazi licitaţi la Balul Brazilor de Crăciun. Cu un total de 41,6 mii de lei, adunaţi la final, organizatorii evenimentului s-au declarat mulţumiţi de rezultat. O parte dintre bani vor fi direcţionaţi participanţilor, iar cealaltă parte va acoperi costurile de organizare, transmite IPN.
Bătălia cea mare s-a dat pentru bradul brodat „Fir cu Fir”, preţul căruia a început de la 800 de lei şi a ajuns la 6500. Autoarea lui, studenta Universitatăţii Tehnice din Moldova, Zolotaia Cristina, spune că a brodat bradul cu mult suflet, aşa încât anume el să fie cel mai bun. Lucrarea a făcut-o timp de două săptămâni.
Valentin Bostan, cel care a luat premiul mare la ediţia de anul trecut, şi-a expus lucrarea pe care a numit-o „Regele Brazilor”, care cântăreşte aproximativ 30 de kg, cerând pentru ea 10 mii de lei. Bradul este din lemn de tei şi, spune autorul, până a aşunge la forma finală, a lucrat practic neîntrerupt la el timp de şase zile. Lucrarea a fost cumpărată la un preţ care îl depăşeşte puţin pe cel iniţial.
Un alt brad – „Artificiile”, procurat de un agent economic cu zece mii de lei, a fost realizat prin tehnica point to point, pe sticlă, de studenta Universităţii Pedagogice, Eugenia Teguţa, care participă pentru prima dată în concurs. „Lucrarea pe care am realizat-o a fost inspirată de la artificii pentru că de mică eram fascinată de acest miracol care se întâmplă pe cer. Am lucrat cinci zile şi cinci nopţi la ea”, a spus tânăra.
Nata Albot, fondatoarea Klumea, a spus că pentru prima dată la licitaţie au putut participa şi doritorii, nu doar oamenii de afaceri sau agenţi economici invitaţi. S-au putut implica toţi cei care au procurat bilete.
În cadrul concursului, juriul a desemnat patru câştigători, fiind oferit şi premiul „Ales de public”. Învingătorii au primit bani şi premii de la sponsori şi parteneri.
La Balul Brazilor a avut loc şi un târg de Crăciun, cu lucrări create de meşterii autohtoni. Participanţii au putut savura un concert de colinde şi un recital live al trupei Via Dacă.