Accesul la terenurile agricole din Dubăsari, restabilit începând cu 1 august
0În conformitate cu Decizia protocolară „Cu privire la unele măsuri de reglementare a problemelor legate de realizarea Mecanismului din anul 2006 referitor la utilizarea terenurilor agricole, amplasate în Dubăsari, după traseul Tiraspol - Camenca”, din 25 noiembrie 2017 şi în corespundere cu prevederile pct. 6 din Protocolul şedinţei formatului de negocieri ,,5+2" de la Roma, începând cu 1 august 2018 se restabileşte Mecanismul din anul 2006.
În cadrul relansării procesului de restabilire a accesului la terenurile agricole, unul complex şi amplu, în care obiectul procesului a constituit suprafaţa de 6.494,9 ha şi aproximativ 5.561 de deţinători de terenuri, către data de 1 august 2018, au recepţionat 99 de certificate de acces pentru posesie, folosinţă, inclusiv prelucrare a terenurilor agricole pentru o suprafaţă de 5.241, 68 ha şi adiţional 19 certificate fiind emise, pentru o suprafaţă de 48 ha în vederea transmiterii acestora beneficiarilor, care constituie aproximativ 82% din suprafaţa totală procesată, informează serviciul de presă al Guvernului.
Diferenţa de 18% din suprafaţa totală a terenurilor constituie deţinătorii care nu au depus seturile de documente necesare, cei care se află peste hotarele ţării, terenurile aflate la balanţa administraţiei publice locale, precum şi terenurile care fac obiectul succesiunii (perfectarea actelor de moştenire).
Actualmente, certificate sunt eliberate fie proprietarilor individuali care intenţionează să prelucreze personal terenurile sau persoanelor care au luat în arendă terenurile, atât persoane fizice cât şi juridice.
Certificatele de acces la terenurile agricole se eliberează pe baza actelor cadastrale emise de către organele constituţionale ale Republicii Moldova şi prin care se confirmă dreptul de proprietate sau de arendă.
Graţie eforturilor depuse de partea moldovenească în procesul de negocieri, spre deosebire de anul 2006, s-a reuşit extinderea termenului de la 1 an la 20 de ani pentru a asigura o durabilitate a procesului şi o sustenabilitate a investiţiilor. Acest lucru va permite începând cu 1 august curent ca deţinătorii de terenuri să planifice plantarea culturilor multianuale şi posibilitatea utilizării tehnicii agricole pentru lucrările destinate prelucrării terenurilor.
Mecanismul din anul 2006, restabilit în condiţiile celor agreate în procesul de negocieri în perioada 2017-2018, implică că aceste proceduri vor avea un caracter continuu, urmând ca pe bază permanentă terenurile rămase nesoluţionate, persoanele, la solicitarea acestora, să beneficieze de certificatele de acces, iar pentru cei care vor deveni noi proprietari sau arendaşi să-şi reperfecteze actele necesare.
Pe parcursul a 6 luni ale anului 2018, negociatorul - şef din partea Chişinăului, doamna Cristina Lesnic şi reprezentanţii Biroului politici de reintegrare au efectuat circa 23 de vizite în teritoriu, în rn. Dubăsari pentru discuţii cu primarii, agenţii economici, alţi deţinători de terenuri, pentru a acorda sprijin în vederea facilitării şi simplificării procesului, precum şi de a asigura interfaţa în procesul de restabilire a acestui mecanism.
Mecanismul din anul 2006 este repus în aplicare din 1 august 2018, care implică adiţional accesul la terenurile agricole, trecerea liberă a tehnicii pentru prelucrarea terenurilor, însămânţarea acestora, recoltarea şi transportarea producţiei agricole, fără impedimente sau alt gen de restricţii.
Astfel, activitatea pe marginea restabilirii acestui mecanism sus-menţionat în condiţiile unui termen prolongat, necesită monitorizarea şi verificarea implementării integrale, fără careva condiţionalităţi adiţionale sau neprevăzute.
Reamintim că Guvernul Republicii Moldova a oferit pentru perioada anilor 2014-2018, compensarea parţială a cheltuielilor suportate de către fermieri în valoare de 45 mln. lei, dintre care în anii 2017-2018, alocând circa 16 mln. lei.
Îndeplinirea obligaţiilor pozitive de către Guvern în raport cu fermierii au fost reflectate şi în Hotărîrea CEDO Sandu şi alţii versus Republica Moldova şi Federaţia Rusă, fiind subliniat faptul că pe durata îngrădirii accesului la terenurile agricole, autorităţile de la Chişinău au acordat sprijinul necesar pentru restabilirea situaţiei.
Partea moldovenească va insista ca libera circulaţie a fermierilor să fie asigurată în mod plenar şi va continua dialogul pentru ca deţinătorii de terenuri să beneficieze în deplină măsură de dreptul de proprietate.