Astăzi să împlinesc 508 ani de la moartea domnitorului moldovean Ştefan cel Mare (1457-1504) şi totodată în această zi marele voevod este pomenit ca sfânt.

Figura domnitorului moldovean reprezintă o temă importantă în istoriografia, dar şi în mitologia românească. Poate cea mai mare este legată de meritele folosite drept argument la sanctificarea sa de Biserica Ortodoxă Română.

Cel mai mare argument utilizat în favoarea calităţii de sfânt este faptul că Ştefan cel Mare a luptat cu păgânii şi a ctitorit zeci de biserici. Datele istorice demonstrează că Ştefan cel Mare nu a luptat doar cu turcii şi tătarii, dar şi cu muntenii, cu ungurii şi cu polonezii.

Istoriografia arată că de exemplu până în anul 1470, Ştefan cel Mare nu a luptat contra turcilor. Din contra, frecvent le-a fost aliat în războaiele cu ungurii şi muntenii.

Cazul cel mai elocvent este conflictul dintre Ştefan cel Mare şi Vlad Ţepeş, domnitorul Munteniei, care l-a ajutat în anul 1457 să urce pe tronul Moldovei.
În 1462, în plin război dintre turci şi munteni, domnitorul moldovean atacă Muntenia şi asalteaz cetatea Chilia, luptând astfel de partea otomană.

Mai multe despre acest conflict citiţi aici Ştefan cel Mare şi Vlad Ţepeş, duşmani de moarte

Războiaele cu muntenii nu se termină aici şi continuă şi pe timpul domniei lui Radu cel Frumos.  Totul începe cu o expeditie de pradă. În anul 1470 "întra zavistiia între Ştefan-vodă şi Radul-vodă, domnul muntenesc, pre obiceiul firei omeneşti de ce are, de aceia pofteşte mai mult, de nu-i ajunse lui Ştefan-vodă ale sale să le ţie şi să le sprijinească, ci de lăcomie, ce nu era al lui, înca vrea să coprinză. Strâns-au ţara şi slujitorii săi şi au intratu în Tara Munteneasca, de au pradatu marginea, fevruarie 27 dni şi au arsu Braila în saptamâna alba, marti".

Ştefan cel Mare nu se opreşte la o simplă campanie de pradă. În anul 1473, Ştefan atacă iar Muntenia, impunând domnitor pe Laiota Basarab pentru scurtă vreme. Din aceasta expediţie, Stefan se întoarce cu doua trofee mult râvnite: Maria şi Voichiţa, soţia, respectiv fiica lui Radu cel Frumos, pe care le răpeşte şi le duce la Suceava. Şi mai târziu, în 1484, "Stefan-voda au pradatu şi au arsu toata Ţara Muntenească".

Constantin Brâncoveanu, mai sfânt decât Ștefan cel Mare?

Despre Ştefan cel Mare, se spune că a fost apărătorul creştinătăţii, al Europei împotriva turcilor şi a islamului. A fost un adevărat „atlet al credinţei creştine“, după cum îl caracteriza chiar Papa Sixt al VI-lea într-o scrisoare redactată chiar în perioada războaielor lui Ştefan cel Mare cu turcii.

Drumul turcilor spre Europa nu trecea deloc prin Moldova

Manualele de istorie, cărţile şi studiile ştiinţifice, precum şi filmele dedicate marelui nostru domnitor ne prezintă în unanimitate această imagine eroică de apărător al creştinătăţii. Figura lui Ştefan cel Mare a devenit sinonimă cu epopeea poporului român, care s-a sacrificat pe altarul credinţei creştine în lupta împotriva necredincioşilor turci. Şi totuşi, a apărat Ştefan cel Mare creştinătatea?

Istoricul Marius Diaconescu constată că de fapt drumul turcilor spre Europa nu trecea deloc prin Moldova, ci prin Serbia, de-a lungul Dunării. Traseul este determinat de poziţia geostrategică a Moldovei.
"Nicio oaste otomană nu a planificat vreodată să treacă Dunărea în Moldova, apoi să traverseze Carpaţii, ca să ajungă în Ungaria! Iar în privinţa Poloniei, cel puţin în timpul domniei lui Ştefan cel Mare în Moldova, era o pace trainică între polonezi şi turci, aşa că moldovenii nu aveau ce sau pe cine să mai apere.

Retorica lui Ştefan cel Mare cu privire la rolul Moldovei în apărarea Europei creştine se reduce doar la o figură de stil, specifică epocii. Mathias Corvin, regele Ungariei, se declara şi el apărător al creştinătăţii. Iar el era mult mai îndreptăţit, deoarece prima ţară vizată de turci în drumul spre centrul Europei era Ungaria. În plus, în toate planurile de cruciadă antiotomană vehiculate de papi în timpul domniei sale, Mathias Corvin era considerat liderul capabil să conducă lupta împotriva turcilor.
Desigur că Papa se bucura de orice succes împotriva turcilor. Victoria lui Ştefan cel Mare a fost privită ca un triumf al creştinătăţii împotriva păgânilor. Numindu-l pe Ştefan „atlet al credinţei creştine“, Papa copia o figură de stil des întâlnită în documentele papale. „Atlet al lui Hristos“ a fost numit şi Iancu de Hunedoara, dar şi fiul său, Mathias, regele Ungariei“.

Vezi şi De ce s-a luptat Ştefan cel Mare cu turcii?

Un alt clişeu este legat de rezultatele numeroaselor războaie purtate de Ştefan.

O domnie scumpă

Istoricul Bogdan Murgescu constată că războaiele au costat destul de mult societatea moldovenească. Dacă stăm să socotim, din cei 47 de ani de domnie, în 34 de ani Moldova a fost angrenată în războaie cu diverşii vecini, numai 13 ani putând fi consideraţi „de pace“. Costul războiului nu era atât bănesc, cât uman şi, de asemenea, economic în sens larg. Mobilizarea bărbaţilor afecta activităţile productive, iar atacurile adversarilor cauzau şi ele destule pagube.

Astfel, părţi ale Moldovei au fost jefuite de unguri în 1467, de tătari în 1469, de munteni în 1471, de otomani în 1475, 1476, 1481, 1484, 1485 şi 1486, de polonezi în 1497. Desigur, de cele mai multe ori, invadatorii au fost înfrânţi, dar aceasta nu însemna că ei nu au apucat să provoace distrugeri. Iar tactica aleasă deseori de Ştefan – aceea de a pustii ţara în drumul duşmanului pentru a nu-l lăsa să se aprovizioneze – era, fără îndoială, eficientă din punct de vedere militar, dar se dovedea totodată o calamitate pentru economie şi pentru locuitori.

Astfel, campania sultanului Mahomed al II-lea, din anul 1476, atunci când armata otomană a străbătut cea mai mare parte a ţării ajungând la Neamţ şi în zona Sucevei, iar tătarii au atacat şi ei Moldova dinspre răsărit, deşi a fost până la urmă respinsă, a fost un dezastru pentru ţară pentru că a afectat rezervele şi structurile economice pe ani în şir.

Soţiile lui Stefan cel Mare

În anul 1463 Ştefan s-a căsătorit cu Evdochia, fiica împaratului de la Kiev. În 1472, s-a casatorit cu Maria de Mangop, din Cnezatul Crimeii, ale carei grade de rudenie coborau în timp pâna la dinastia bizantină a Paleologilor. Dupa numai un an, în 1473, Stefan le aduce la Curte, în compania primei doamne, pe soţia şi pe fiica lui Radu cel Frumos. Supararea Mariei de Mangop care de când tatarii au cucerit Crimeea a fost marginalizată de domnitor, era acum şi mai mare. A murit suspect de prematur la 19 decembrie 1477, iar Ştefan se căsătoreşte cu Voichiţa, fata lui Radu-voda.

Conform cronicarului Grigore Ureche, Stefan a facut-o doamnă pe Voichiţa încă din 1473, când era proaspăt căsătorit cu Maria de Mangop! Ar fi curios cine din preoţi l-a blagoslovit atunci pe Ştefan, or se ştie care sunt condiţiile în care se desface o căsătorie conform canoanelor creştine.

Despre caracetrul său răzbunător vorbeşte faptul că nu s-a lăsat până nu la prins şi omorât pe Petru Aron în anul 1501, decapitându-l în acelasi an. Răzbuna astfel moartea tatalui sau Bogdan.

"Fost-au acestu Stefan-voda om nu mare de statu, mânios si de grabu varsatoriu de sânge nevinovat; de multe ori la ospete omorea fara judetu. Amintrilea era om întreg la fire, nelenesu, si lucrul lui îl stiia acoperi si unde nu gândiiai, acolo îl aflai", spun cronicele.

A ridicat 44 de lăcaşe sfinte

Totuşi tezaurul pe care Ştefan cel Mare l-a lăsat crestinătăţtii, se pare că nu a mai fost egalat de nimeni, nici pe plan local şi nici pe plan european: 44 de biserici şi mănăstiri, carora le-a imprimat propriul stil arhitectonic.
Poligamia, lăcomia, iuţimea la mânie, pedepsirea fără judecată, răzbunarea ce l-au caracterizat nu înseamnă totuşi că voievodul moldav nu a făcut fapte demne de un creştin.

Citiţi şi:

Ştefan cel Mare, un voievod ucis de clişeele istorice VIDEO

"Filmele istorice româneşti sunt pline de minciuni!» VIDEO

Voievodul, folosit în bătălia politică din Republica Moldova Statuia lui Ştefan cel Mare din Chişinău (imagine din 1943)