Se caută administrator public. Care sunt condiţiile şi ce salariu se oferă

Se caută administrator public. Care sunt condiţiile şi ce salariu se oferă

Postul de administrator public este vacant din iunie 2016 FOTO Andreea Vilcovschi

La aproape un an de când a devenit vacant, fotoliul de administrator public al municipiului este scos la concurs.

Ştiri pe aceeaşi temă

Primăria Zalău va organiza concurs pentru ocuparea postului vacant de administrator public al municipiului, la aproape un an de la instalarea în funcţie a noului edil, social-democratul Ionel Ciunt.

Potrivit anunţului postat pe portalul posturi.gov.ro, candidaţii trebuie să aibă studii superioare în unul din domeniile ştiinţe inginereşti, ştiinţe administrative, ştiinţe economice sau ştiinţe juridice; studii postuniversitare sau de masterat în administraţie publică, management sau în specialitatea studiilor absolvite; vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei de minimum 10 ani; cel puţin cinci ani vechime în funcţii de conducere.

Dosarele pot fi depuse până cel târziu în 29 mai, prima probă, cea scrisă, fiind programată în 12 iunie, iar a doua, a interviului, în 14 iunie.
Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile pe pagina de internet a Primăriei Zalău.

Postul de administrator public al reşedinţei de judeţ a devenit vacant în luna iunie a anului trecut, odată cu demisia liberalului Radu Nistorescu. Acesta s-a alăturat echipei din Primăria Zalău în 2008 şi părăsit corabia la scurt timp după ce colegul său de partid, Radu Căpîlnaşiu, a pierdut alegerile. "Am venit în echipă, plecăm în echipă. Mi se pare normal şi de bun-simţ să renunţ la această funcţie", declara Nistorescu la momentul demisiei. Potrivit declaraţiei lui de avere, leafa lunară încasată în 2015 a depăşit 7.000 de lei.

Vă mai recomandăm:

Administratorul public al Zalăului şi-a dat demisia: „Am venit în echipă, plecăm în echipă“

România lucrului prost făcut: şoseaua de centură care se construieşte de un deceniu

citeste totul despre: