Cresc facturile la apă! Vom plăti mai mult pe canalizare decât pe apa de la robinet
0Compania de Apă Someş Cluj - Sucursala Sălaj a majorat preţul la apa potabilă furnizată populaţiei, dar şi la apa canalizată. Majorarea a fost aprobată zilele trecute de Asociaţia Regională pentru Dezvoltarea Infrastructurii din Bazinul Hidrografic Someş – Tisa şi va intra în vigoare începând cu 1 august. Asta înseamnă că primele majorări le vom simţi odată cu primirea facturilor din luna septembrie.
Majorarea preţului a fost motivată de directorul Eugen Pop prin programul de majorări de preţuri convenit cu Banca Europeană de Investiţii, care a creditat compania în programul de reabilitare a reţelei de canalizare a oraşului.
Astfel, dacă până acum plăteam pentru un metru cub de apă 2,41 de lei, plus TVA, de la 1 august, adică odată cu factura pe care o vom primi în luna septembrie, vom plăti cu peste 20 de bani mai mult, mai exact 2,63 de lei, la care se adaugă taxa pe valoarea adăugată. În total, fiecare metru cub de apă ne va fi facturat cu 3,26 de lei.
Şi mai mare este majorarea la apa canalizată, care, în premieră, va fi chiar mai scumpă decât apa potabilă. În acest moment, preţul unui metru cub de apă canalizată facturat este de 2,21 de lei plus TVA, preţeul acesteia a fost majorat la 2,79 de lei, plus TVA, adică mai mult cu 58 de bani. Cu tot cu TVA, vom plăti din septembrie 3,46 de lei pentru fiecare metru cub de apă canalizată.
Întrebat de ce apa canalizată a ajuns să fie mai scumpă decât cea potabilă, Eugen Pop spune că este "o chestiune normală, întrucât cu epurarea apelor menajere sunt costuri mult mai mari decât cu tratarea apei de băut. Aşa este şi în Uniunea Europeană: apa canalizată este mult mai scumpă decât apa de potabilă", susţine el. Cât despre nemulţumirea multor zălăuani legată de faptul că pentru fiecare metru cub de apă potabilă înregistrat pe apometru se calculează un metru cub de apă canalizată, deşi nu toată apa care curge la robinet ajunge în canalizare, directorul Companiei de Apă spune că procentajul de 100 la sută este prevăzut de legislaţia în vigoare.
La serviciile de alimentare cu apă potabilă şi canalizare asigurate de Compania de Apă sunt racordaţi, acum, locuitorii din cele patru oraşe ale judeţului, dar şi din mai multe comune sălăjene.