Botanistul prinţului Charles vine în România. Timp de două zile, va vizita mici comunităţi din Transilvania

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prinţul Charles şi John Akeroyd (centru) au vizitat în 2016 comuna Saschiz FOTO fundatia-adept.org
Prinţul Charles şi John Akeroyd (centru) au vizitat în 2016 comuna Saschiz FOTO fundatia-adept.org

Pe parcursul a două zile, renumitul botanist britanic John Akeroyd va vizita câteva mici comunităţi rurale, pajişti şi fâneţe specifice peisajelor transilvane.

Cunoscut drept botanistul prinţului Charles şi apropiat al Casei Regale Britanice, John Akeroyd a răspuns invitaţiei lansate de către managerul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Sălaj Plus, Laura Chirilă, de a face o vizită în Transilvania.

"John Akeroyd va explora la pas unele zone din judeţul Sălaj, împreună cu reprezentanţii A.D.I. Sălaj Plus, dar şi cu specialiştii de la Centrul de Cercetări Biologice, Grădina Botanică “Vasile Fati” din Jibou. Împreună, vom identifica zone de o biodiversitate ridicată din judeţ şi vom încerca să identificăm posibile proiecte de dezvoltare a micilor comunităţi rurale prin conservarea biodiversităţii şi prin încurajarea turismului experenţial, responsabil", se arată într-un comunicat de presă al Sălaj Plus.

Despre peisajele din zona satelor săseşti, pe care britanicul le-a descoperit prin proiectele Fundaţiei ADEPT Transilvania, spunea: "Ceea ce facem, proiectele noastre, vizează direct comunităţile rurale şi conservarea biodiversităţii, a plantelor şi animalelor şi a metodelor de gospodărire a terenurilor ce au creat de-a lungul secolelor aceste peisaje culturale extrem de bogate în ceea ce priveşte biodiversitatea. Patrimoniul nostru natural include un număr mare de plante ce au supravieţuit în aceste zone, în aceste minunate pajişti pline de flori de câmp, dar şi de păsări şi animale care au dispărut în alte părţi din Europa, în special carnivorele mari, dar care trăiesc în armonie aici. Când am venit prima dată acum 14 ani, nu mi-a venit să cred cât de bogată era varietatea florei, o varietate pe care nu am mai întâlnit-o în alte zone ale Europei. Aici pot să mă plimb câteva ore şi pot să văd sute de plante diferite într-o singură zi. Ceea ce nu pot face în Anglia. România e mai bogată. Avem în jur de 1.200 de plante diferite în zona satelor săseşti, inclusiv plante aflate pe lista roşie în Europa".

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Sălaj Plus, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, constituită prin asocierea Judeţului Sălaj, reprezentat prin Consiliul Judeţean Sălaj şi a unităţilor administrativ-teritoriale comunele Bălan, Crasna, Mirşid, Plopiş şi Bocşa, are misiunea de a desfăşura activităţi şi de a realiza proiecte pentru dezvoltarea turistică, socială, economică şi culturală a judeţului, prin antrenarea tuturor resurselor materiale şi spirituale, naturale, culturale, istorice şi sociale existente în Sălaj.

Vă mai recomandăm:

"Sălaj - Frumuseţe, tradiţie, poveste". Artişti de renume internaţional promovează judeţul prin fotografie

FOTO Zalăul, promovat prin trasee turistice. Ce obiective au fost vizitate în "Circuitul anotimpurilor"

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite