Adolescent arestat la domiciliu pentru comerţ de cannabis. Printre clienţii săi sunt şi doi minori
0Magistraţii Tribunalului Sălaj au dispus arestarea la domiciliu, pentru 30 de zile, a unui tânăr de 18 ani din Zalău, elev de liceu.
Adolescentul a fost prins de către procurori la scurt timp după ce apucase să vândă circa 16 grame de cannabis unor cunoştinţe, printre care şi doi minori de 15, respectiv 17 ani. Asupra traficantului, anchetatorii au găsit 1.500 de lei, bani obţinuţi din vânzarea drogurilor, precum şi 16,4 grame de cannabis.
„Marfa îi fusese expediată din Spania, de către un prieten, prin intermediul unui microbuz care efectuează curse regulate în peninsula iberică. Drogurile fusese ascunsă într-un colet, în nişte borcane, alături de mai multe dulciuri”, ne-a declarat procurorul Dan Bubuiug, şeful DIICOT Sălaj. Potrivit spuselor sale, până în acest moment au fost identificaţi cinci consumatori, dintre care doi minori, toţi elevi.
Reprezentanţii DIICOT Sălaj l-au adus în faţa magistraţilor Tribunalului Sălaj cu propunere de arestare preventivă, însă instanţa a dispus ca liceanul să fie arestat la domiciliu. Procurorii vor contesta soluţia la Curtea de Apel Cluj.
Vă mai recomandăm: