Trei persoane rănite în urma coliziunii cu un stâlp
0Trei persoane au ajuns la spital luni dimineaţa, după ce autoturismul în care se aflau a intrat în coliziune cu un stâlp de susţinere al reţelei electrice.
B.F. de 20 ani din localitatea Ip, conducându-şi autoturismul prin localitatea Pericei, a derapat şi a intrat în coliziune frontală cu un stâlp de susţinere a reţelei electrice, situat pe partea dreaptă a drumului în direcţia de mers.
Victimele, B.T. de 49 ani, din localitatea Ip, B.M.A. din localitatea Şamşud şi B.A.M. din Zalău, ambele de 22 ani, au fost transportate la Spitalul Orăşenesc Şimleu Silvaniei, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Poliţiştii efectuează cercetări în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs accidentul.