6 lăcaşuri de cult care au primit o nouă destinaţie. De la biserica-berărie la cea transformată în club de noapte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Biserici care au primit o altă destinaţie FOTO mnn.com
Biserici care au primit o altă destinaţie FOTO mnn.com

Clădiri grandioase, vechi de secole, bisericile istorice continuă să uimească prin arhitectura lor. Faptul că au fost proiectate fără ajutorul tehnologiei moderne şi ridicate cu unelte rudimentare le face parcă şi mai impresionante.

Câteva dintre cele mai impunătoare şi mai frumoase lăcaşuri de cult nu mai sunt folosite în scopuri religioase. Unele au fost transformate în galerii comerciale sau restaurante, altele în hoteluri, librării şi chiar cluburi de noapte, scrie mnn.com.

Hotelul Martin's Patershof

Situat în inima oraşului istoric Mechelen, din Belgia, hotelul de patru stele funcţionează într-o fost biserică franciscană, fiind una dintre cele mai populare unităţi de cazare din zonă. Când clădirea a fost transformată dintr-un loc sfânt în hotel, în 2006, stâlpii de piatră, plafoanele boltite şi detaliile gotice au rămas intacte. Unele camere sunt dotate cu jacuzzi.

Librăria Selexyz Dominicanen

Una dintre cele mai grandioase libării din lume, Selexyz Dominicanen a fost amenajată într-o biserică catolică din oraşul olandez Maastricht, fiind o destinaţie primitoare pentru cei care iubesc cărţile şi arhitectura, deopotrivă. Clădirea a fost ridicată de către Ordinul dominican, la finele secolului al XIII-lea, şi, pentru mult timp, nu a fost o biserică funcţională. De altfel, ultima ceremonie religioasă a avut loc în 1792. Rafturile sunt dispuse pe trei etaje, accesul publicului făcându-se prin intermediul scărilor şi al lifturilor.

Berăria Brew Works

Construită în anul 1902, în oraşul Pittsburgh, California, Biserica romano-catolică Sf. Ioan Botezătorul a funcţionat ca lăcaş de cult până în 1993, trei ani mai târziu, după un amplu proces de renovare, fiind redeschisă, după ce a fost convertită într-o berărie. Măsura a atras desanctificarea imobilului.

O'Neill Pub

Ridicată la începutul secolului XX şi înschisă în 2017, biserica presbiteriană din districtul londonez Muswell Hill a fost transformată înt-un pub irlandez. Clădirea şi-a păstrat aspectul exterior de lăcaş de cult, precum şi multe dintre elementele interioare specifice.

Il Gattopardo

Clubul "Il Gattopardo" funcţionează într-o fostă biserică din mijlocul oraşului Milano, ultima slujbă relicioasă fiind oficiată prin anii 1970. Localul de noapte deschis în 2001 este unul dintre cele mai exclusiviste din Italia, extrem de apreciate de către vedetele din lumea modei.

Galeria comercială Limelight

O clădire construită în anii 1840 pentru a găzdui o biserică episcopală a avut de-a lungul timpului mai multe destinaţii, printre care şi cea de club de noapte şi sediu al unei organizaţii de consiliere antidrog. În urma unei investiţii majore, imobilul a fost transformat într-un centru comercial, cu zeci de magazine şi restaurante de lux.

Mai puteţi citi:

Grădini desprinse din poveste. Unde se află oaza lui Yves Saint Laurent

Cele mai spectaculoase biblioteci din lume. Locul unde colecţiile de cărţi sunt protejate de lilieci

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite