VIDEO Gest extrem al unui vasluian. S-a aruncat de la etajul 4 de dorul soţiei
0Marius Beleuţă, un bărbat în vârstă de 38 din municipiul Vaslui, a ajuns în stare gravă la spital, duminică seară, după ce s-a aruncat de la etajul 4.
Potrivit vecinilor, bărbatul locuia singur şi ameninţase de mai multe ori că vrea să se omoare. Ei spun că acesta a recurs la acest gest de dorul soţiei, care este plecată în Italia de mai bine aproape 4 ani.
Mai mult, aceştia au mai povestit că Marius Beleuţă rămăsese de câteva luni şi fără serviciu şi nu se mai descurca deloc cu banii.
„Ultima oară când mi-a zis că vrea să moară a fost acum o oră. Mi-a spus să mă pregătesc să vin la înmormântarea sa. Nu l-am crezut în stare de aşa ceva“, ne-a povestit şocat unul din vecinii bărbatului.
Unul din martorii care au asistat la eveniment spune că bărbatul s-a aruncat pe geamul de la bucătărie şi a căzut în picioare şi abia apoi s-a prăbuşit la pământ. „Când am ajuns la faţa locului, pacientul încă era lucid. El a suferit o fractură de coloană cervicală şi a fost transportat la spital“, ne-au spus medicii de la ambulanţă.