Un consilier personal al lui Dumitru Buzatu a murit. Bărbatul era confirmat cu COVID-19
0Consilierul personal al preşedintelui Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, a murit, după ce a fost confirmat COVID-19.
Bărbatul diagnosticat cu COVID-19 pe 29 iulie se afla internat la o clinică din Iaşi şi avea comorbidităţi, fiind cunoscut cu afecţiuni cardiace şi pulmonare.
Ulterior confirmării diagnosticului de COVID-19, liderul CJ Vaslui a declarat pentru presa locală din Vaslui că atât el, cât şi angajaţii care îşi desfăşoară activitatea în aparatul propriu al preşedintelui au efectuat, pe cheltuială proprie, testul pentru COVID iar rezultatele au fost negative. Dumitru Buzatu a mai precizat că respectivul consilier nu se mai prezentase la serviciu de aproximativ nouă zile, fiind bolnav.
În ultimele luni, Consiliul Judeţean Vaslui a adoptat o serie de măsuri pentru prevenirea şi gestionarea infecţiilor cu noul coronavirus, una dintre obligaţiile angajaţilor fiind purtarea măştilor de protecţie. Cel care a declarat public că nu va respecta această obligaţie a fost chiar semnatarul planului, preşedintele Dumitru Buzatu.
Gestul lui Buzatu a fost urmat şi de unul dintre cei doi vicepreşedinţi, Vasile Marciuc, care la rândul său au refuzat să poarte mască de protecţie la mai multe şedinţe ale CJ Vaslui, precum şi în cadrul altor evenimente oficiale. De altfel, Dumitru Buzatu a declarat în cadrul unei intervenţii tv că el nu crede în coronavirus şi că nu va purta miciodată mască de protecţie, însă a subliniat că nu a îndemnat alte persoane să-i urmeze gestul.
Vă mai recomandăm: