Sechestru pe maşina unei primării din Vaslui, după ce edilul a refuzat să pună în aplicare o hotărâre judecătorească
0Primăria comunei vasluiene Codăeşti a fost executată silit, după ce timp de doi ani de zile a refuzat să pună în aplicare o hotărâre judecătorească privind plata unor restanţe băneşti în cazul a patru foşti angajaţi ai liceului din localitate, în prezent pensionari.
Cei patru pensionari, învăţătorii Antoaneta Sitaru şi Ioan Lica, respectiv secretarii Tania Livinţ şi Ion Morărescu, şi-au câştigat drepturile în instanţă încă din anul 2014, respectiv 2016.
Suma pe care cei patru trebuiau să o primească, potrivit hotărârii judecătoreşti, nu era una foarte mare, însă, cu toate acestea, Primăria Codăeşti, a refuzat să pună în aplicare atât hotărârea Judecătoriei Vaslui din mai 2014, cât şi pe cea din ianuarie 2017. Ambele decizii au rămas definitive nefiind contestate de Primăria Codăeşti.
Anul trecut, văzând că ignoră decizia instanţei şi de teamă să nu se prescrie restanţele cuvenite, cei patru pensionari au iniţiat două noi demersuri la Judecătoria Vaslui, instanţa dispunând executarea silită a Primăriei Codăeşti, în vederea recuperării sumei de 9.711 lei, care se cuvenea celor doi învăţători şi celor doi secretari. Nici după pronunţarea hotărârii privind executarea silită, autorităţile locale din Codăeşti nu au făcut vreun demers în vederea achitării obligaţiilor.
Astfel, un executor judecătoresc a iniţiat demersuri înaintând Primăriei Codăeşti o primă somaţie pe 22 mai 2017. După mai bine de un an şi încercări eşuate de a ajunge la o înţelegere amiabilă în vederea recuperării sumelor, în această săptămână, un executor judecătoresc s-a deplasat la Primăria Codăeşti pentru a indisponibiliza bunuri în vederea recuperării datoriei. Pe lângă restanţa de 9.711 lei, primăria este obligată acum să achite şi cheltuielile privind executarea, care se ridică la 6.576 lei.
Sosit la primărie, în timp ce în instituţie avea loc o şedinţă a consiliului local, întâlnirea cu executorul a fost una furtunoasă, nelipsind injuriile, jignirile şi ameninţările. Cei patru pensionari au fost invitaţi de primarul Mihai Rebegea să ia tomberoanele dacă au nevoie de bani, iar executorul judecătoresc a fost ameninţat cu plângere penală, în cazul în care ar îndrăzni să se apropie de bunurile primăriei.
Pentru a pune în aplicare hotărârea privind executarea silită, s-a apelat şi Postul de Poliţie. Într-un final, executorul a indisponibilizat un autoturism Dacia Duster, care era folosit de viceprimarul comunei. Priăria Codăeşti deţine două astfel de autoturisme, unul folosit de primarul Mihai Rebegea, celălalt de viceprimar.
Maşina a fost sigilată şi pusă sub monitorizare video în curtea Primăriei Codăeşti. Potrivit procedurii, bunul va rămâne indisponibilizat timp de 15 zile, perioadă în care debitorul se poate achita de obligaţii. În caz contrar, maşina indisponibilizată va fi scoasă la licitaţie.
Executorul a evaluat autoturismul, care are an de fabricaţie 2013, la suma de 30.000 lei.
