Poliţistul din Vaslui care a împuşcat în cap un şofer fugar a fost reţinut pentru 24 de ore

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Vizitiu
Mihai Vizitiu

Poliţistul din Vaslui care, în luna martie 2018, a împuşcat în cap un bărbat în timpul unei misiuni de urmărire, a fost reţinut pentru 24 de ore de procurorii Parchetului General.

Potrivit avocatului familiei victimei, procurorii Parchetului General au schimbat încadrarea juridică a faptei din ucidere din culpă (reţinută iniţial), în omor calificat. Agentul Mihai Vizitiu urmează a fi prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunerea de arestare preventivă. Decizia vine la şapte luni după comiterea faptei. Ancheta în acest caz a fost instrumentată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui.Ulterior, la solicitarea avocatului familiei celui decedat, dosarul a fost preluat de Parchetul General.

În luna mai, procurorii Parchetului General i-au adus la cunoştinţă faptul că are calitatea de inculpat pentru ucidere din culpă, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, a codului de etică poliţistului şi a regulamentelor cu privire la modalitatea în care trebuie să acţioneze poliţistul rutier în momentul în care urmăreşte o persoană care nu răspunde la comenzile de oprire în trafic.

În faţa procurorilor, Vizitiu a susţinut că nu a fost niciodată instruit în privinţa folosirii armei.

”Întrebat de procuror dacă a fost instruit cu privire la uzul de armă în cursul anului 2017, el a spus că nu a fost instruit niciodată, de opt ani, de când este la Biroul Poliţiei Rutiere. Procurorul i-a dat să recunoască o semnătură de pe un proces-verbal din noiembrie 2017, potrivit căruia i se predase legislaţia cu privire la regimul armelor şi muniţiilor. Şi-a recunoscut semnătura, dar a spus că poliţiştilor li se dădeau doar nişte hârtii să le semneze. Întrebat dacă li se dădeau teste scrise, el a spus că primeau astfel de teste odată cu rezolvările. Pentru mine a fost şocant să aud aceste declaraţii. Nu îmi explic cum un asemenea om a avut o armă, o insignă şi a reprezentat o autoritate a statului, când el semnează şi spune că a semnat în fals”, a declarat avocata Oana Iovu.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vaslui susţin, însă, că instruirile personalului din cadrul instituţiei privind folosirea armei, precum şi testările periodice se derulează potrivit legislaţiei în vigoare.

Victima, nepotul fostului şef al Biroului Rutier Vaslui

Un bărbat de 26 de ani a fost împuşcat mortal pe 15 martie de poliţistul Mihai Vizitiu. Tânărul se afla la volanului unui autoturism, iar la vederea maşinii de poliţie, a efectuat manevra de mers înapoi, după care a coborât din maşină şi a încercat să fugă. A fost urmărit de poliţistul Vizitiu, care l-a un moment dat l-a prins de umeri, iar la scurt timp arma i s-a descărcat în capul tânărului.

Victima, Adrian Munteanu, era nepotul fostului şef al Biroului Rutier Vaslui, subcomisarul Iulian Munteanu şi avea antecedente infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, dreptul de a conduce fiindu-i suspendat. Iulian Munteanu şi-a pierdut funcţia, fiind arestat pentru o vreme pentru fapte de corupţie, printre denunţătorii săi fiind agentul Mihai Vizitiu.

Acesta a avut calitate de investigator cu identitate reală în dosarul în care şeful Biroului Rutier Vaslui este acuzat de fapte de corupţie, iar procesele sale verbale întocmite în urma activităţilor de monitorizare au cântărit decisiv în arestarea ofiţerului Munteanu. Faptul că poliţistul nu a solicitat protejarea identităţii a fost considerat un adevărat act de curaj, iar criticile împotriva sa nu au întârziat să apară. Vizitiu a fost pus la zid de colegii poliţişti, pentru că i-a interceptat în timpul ancheti DNA..

Nepotul fostului şef al Biroului Rutier Vaslui era urmărit de poliţiştii de la Rutieră, care aveau informaţiii că acesta conduce autoturismul, deşi are dreptul de a conduce suspendat fiind cercetat în mai multe dosare pentru refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice şi conducere fără permis.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite