Elevă de 14 ani sechestrată de un tânăr care a pătruns în şcoala unde aceasta învăţa înarmat cu un cuţit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ambulanta vaslui

O fată de 14 ani, elevă în clasa a VIII-a la şcoala din localitatea vasluiană Oşeşti, a ajuns la spital cu răni la mâini după ce a fost tăiată cu un cuţit de un tânăr de 24 de ani care a sechestrat-o.

Tânărul de 24 de ani a recurs la actele de violenţă, nervos că părinţii adolescentei nu îi permit să aibă o relaţie cu el. De altfel, pe numele său poliţiştii aveau în lucru un dosar penal pentru act sexual cu minori, victimă fiind eleva de clasa a VIII-a.

Pe fondul ameninţărilor pe care tânărul le lansase în ultima perioadă, părinţii îşi monitorizau îndeaproape fiica pentru a nu fi acostată de bărbatul cu zece ani mai în vârstă.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, în seara de 29 martie, tânărul, înarmat cu un cuţit, a mers la şcoala din Oşeşti, unde fata învăţa în schimbul de după amiază a intrat în cancelarie. Acolo, o profesoară i-a spus că eleva lipseşte, chiar dacă această era la cursuri. Îngrijorată, profesoara i-a alertat pe părinţii minorei. Pe drum aceştia s-au întâlnit cu tânărul de 24 de ani iar între cei trei a avut un schimb de replici, tatăl fetei fiind luat la bătaie cu pumnii. Mama a mers şi-a continuat drumul spre şcoala, pentru a-şi lua fiica, însă din urma ei a venit şi tânărul de 24 de ani.

Având cuţitul în mână, tânărul apătruns din nou în cancelarie, unde se aflau atât profesoara cu care vorbise anterior, cât şi eleva şi mama acesteia. Agresorul a închis uşa cancelariei şi le-a ameninţat pe cele două femei că le va omorî dacă nu îi vor permite să plece cu fata acasă. I-a aplicat mamei câteva lovituri, creându-se o încăierare generală în cacelarie Abia după ce profesoara l-a avertizat că a sunat la Poliţie, tânărul a părăsit şcoala.  

Eleva de 14 ani a ajuns acasă împreună cu părinţii, însă la domiciliul lor a ajuns şi bărbatul de 24 de ani. Având cuţitul asupra sa, tânărul a luat-o cu forţa pe minoră, ameninţându-i părinţii că dacă se vor împotrivi o vor omorî. Adolescenta a încercat să opună rezistenţă, moment în care a fost tăiată la mâini cu cuţitul de atacator. 

”Cei doi au fost găsiţi de poliţişti la domiciliul unei rude a bărbatului. Minora a fost internată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Bărbatul  a fost reţinut de poliţişti pentru o perioadă de 24 de ore, iar astăzi urmează să fie prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, respectiv Judecătoria Vaslui pentru dispunerea unei măsuri preventive. În continuare, poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a bărbatului”; au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui. 

Vaslui

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite