Un braşovean a fost arestat de poliţiştii vasluieni pentru înşelăciune şi fals

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat din municipiul Braşov a ajuns în arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vaslui după ce a reuşit să păcălească mai multe gestionare ale unor magazine, cărora le-a luat bani folosindu-se de numele unei firme cunoscute de produse din carne.

Braşoveanul, în vârstă de 35 de ani, a fost prins în cursul zilei de ieri de poliţiştii de investigaţii criminale pe raza municipiului Vaslui chiar în momentul în care vroia să îşi pună în aplicare planul.

Potrivit anchetatorilor, în perioada februarie - decembrie 2011 acesta s-a prezentat la cinci societăţi comerciale din municipiul Vaslui, magazine mixte de cartier care nu erau dotate cu sisteme de supraveghere, afirmând că este agent comercial sau director de vânzări la o firmă cunoscută de produse din carne.

În fiecare caz a solicitat gestionarei să ia legătura cu administratorul societăţii comerciale pentru a-i face o ofertă legată de vitrine frigorifice sau de alimente perisabile, cu plata la 3 luni de zile. Discuta telefonic cu persoana respectivă şi deşi oferta nu era acceptată, bărbatul dădea de înţeles gestionarei că poate primi un avans, el continuând să poate un dialog imaginar la telefon pentru a fi cât mai convingător. Apoi completa o chitanţă cu suma de 498 lei, document pe care aplica în fals ştampila cu numele firmei. În momentul în care preda chitanţa, primea de la gestionară banii.

Patron din Bârlad reţinut pentru înşelăciune cu CEC-uri fără acoperire

„Poliţiştii vasluieni au luat împotriva suspectului măsura reţinerii pentru 24 de ore, iar ulterior acesta a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, respectiv Judecătoria Vaslui, cu propunerea de arestare preventivă. Pe numele lui G. Sorin instanţa a emis mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 zile", ne-a declarat Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Braşoveanul nu este la prima abatere, el fiind cunoscut cu antecedente penale pentru infracţiuni de înşelăciune şi fals.

Intră pe vaslui.adevarul.ro ca să afli cele mai importante informații din oraș și județ.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite