Poliţistul de frontieră reclamat pentru mită, scos basma curată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ofiţierii Direcţiei Generală Anticorupţie (DGA) au descins joi seara în Vama Albiţa după ce un basarabean a afirmat că a mituit un poliţist de frontieră cu suma de 20 de euro. 

Şefii Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au anunţat că acuzele moldoveanului nu au putut fi probate. Mai mult, la câteva ore după ce acesta s-a autodenunţat, afirmând că a oferit unui „poliţist îmbrăcat în negru" suma de 20 euro pentru a nu mai sta la coadă în Vama Albiţa, bărbatul şi-a retras acuzaţiile şi le-a spus ofiţerilor anticorupţie că nu a mituit pe nimeni. „Cu ocazia cercetărilor efectuate, poliţistul de frontieră indicat că a primit suma de bani a declarat că nu a pretins şi nici nu a primit bani sau alte foloase materiale de la participanţii la trafic. S-a procedat la audierea cetăţeanului moldovean, care a spus şi el că nu i s-a pretins şi nici nu a oferit bani sau alte foloase materiale vreunui poliţist de frontiera", a spus Mihalea Lazăr Denis, purtătorul de cuvânt al ITPF Iaşi.

Poliţist de frontieră de la Albiţa reclamat pentru mită

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite