DECIZIE Spitalul de copii din Bârlad nu va fi desfiinţat!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Edilii bârlădeni au votat vineri ca singura unitatea spitalicească pentru copii din judeţ să-şi păstreze personalitatea juridică.

Consilierii locali s-au întrunit într-o şedinţă de îndată pentru a refuza propunerea făcută de Ministerul Sănătăţii ca Spitalul de copii „Sfântul Nicolae" să fie comasat cu Spitalul de Urgenţă „Elena Beldiman".

„Adresabilitatea către unitatea noastră nu este doar din Bârlad ci şi din localităţile arondate oraşului nostru şi chiar şi din alte judeţe apropiate. Avem o dotare corespunzătoare şi o echipă de medici care se implică în rezolvarea fiecărui caz", a argumentat Magdalena Cozma, managerului Spitalului de copii.

„Din cauza arealului foarte mare pe care cele două spitale bârlădene îl deservesc, dacă s-ar face această comasare ar fi afectată activitatea ambelor unităţi", a spus şi Traian Petcu, viceprimarul Bârladului.

Spitalul de copii se numără printre cele 15 unităţi de acest gen din ţară. Unitatea asigură asistenţă pentru aproximativ 180.000 de persoane, din Bârlad şi din localităţile arondate. În 2010, aproape 14.000 de persoane au fost internate la acest spital.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite