Sporul natural negativ, în Mehedinţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Numărul născuţilor vii este mai mic decât al persoanelor decedate
Numărul născuţilor vii este mai mic decât al persoanelor decedate

Fenomenul de îmbătrânire demografică a judeţului Mehedinţi s-a accentuat, iar sporul natural este în continuare negativ, numărul persoanelor decedate fiind mult mai mare faţă de născuţii‐vii.

Sporul natural continuă să fie negativ în Mehedinţi, în condiţiile în care, în luna iulie a acestui an, s-a înregistrat naşterea a 224 copii, în timp ce numărul persoanelor decedate a fost de 290, potrivit datelor furnizate de Direcţia Judeţeană de Statistică Mehedinţi privind mişcarea naturală a populaţiei.

Numărul deceselor înregistrate a fost de 290, în scădere cu 30 de persoane faţă de luna iunie 2017, iar comparativ cu luna iulie 2016, în creştere cu 15 persoane. Sporul natural a continuat să fie negativ (‐66), decedaţii având excedent faţă de născuţii‐vii, într‐un număr mai mic faţă de cel înregistrat în iunie 2017 (‐149) şi faţă de cel înregistrat în iulie 2016 (‐88).

În luna iulie 2017 s‐au înregistrat 3 decese la copiii cu vârsta sub un an, în luna iunie 2017 înregistrându‐se 2 decese, iar în luna iulie 2016, un caz.  

Turnu-Severin



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite