Ineditul muzeu din Şişeşti: de la ii la oase de mamut şi săbii otrăvite

Scriitorul Titu Dinuţ, custodele muzeului din Şişeşti FOTO Alexandra Georgescu

Locuitorii Şişeştiului, comuna mehedinţeană unde s-a născut marele savant Gheorghe Ionescu Şişeşti, au pus mână de la mână ca să facă un muzeu al satului. Au reuşit.

Locuitorii din Şişeşti, judeţul Mehedinţi au hotărât în urmă cu aproape 80 de ani să deschidă un muzeu. Au căutat prin pivniţe, prin poduri, prin şoproane, au deschis lăzile de zestre şi fiecare a contribuit cu ce a putut: o podoabă, o ie, o fotografie, un document vechi sau un obiect de ceramică.

Aşa s-a deschis, în 1938 muzeul despre vatra satului. Iniţiativa i-a aparţinut lui Dragoş Ebetiuc, profesor, pasionat de istoria locală, iar acum muzeul este bine întreţinut datorită scriitorului Titu Dinuţ, un om al locului şi profesor de  limba română  la liceul teoretic din Şişeşti. Muzeul este găzduit într-un spaţiu modest de la parterul liceului din Şişeşti, astfel că primii vizitatori sunt elevii acestei unităţi şcolare.

„Când vin în muzeu, nici musca nu se aude, atât de atenţi sunt la explicaţiile mele. Privesc cu interes toate obiectele, reuşesc să le captez atenţia. Puteam să mutăm muzeul într-un spaţiu mai generos, dar nu am făcut asta tocmai pentru elevii acestui liceu“, ne spune profesorul Titu Dinuţ, custodele muzeului.

Oase de mamut vechi de zeci de mii de ani

Puţine localităţi din ţară se pot lăuda cu un astfel de muzeu unde sunt expuse obiecte de o valoare inestimabilă. De la dinţi de mamut, topoare de fier sau piatră, vârfuri de lance, coifuri dacice, tăbliţe scrise, obiecte de cult, podoabe, război de ţesut, obiecte de epocă, ziare vechi şi arme haiduceşti. Oasele de mamut au fost descoperite de un localnic, care le-a găsit în timp ce săpa pentru o fântână. Şi-a dat seama că nu sunt de aruncat şi l-a anunţat pe profesorul de istorie Dragoş Ebetiuc.

„În timp ce săpa la o fântână, omul a dat de acest os. Nu a mai continuat săpătăurile fiindcă i-a provocat silă, nu ar mai fi putut bea apă din acest loc, dar a avut inspiraţia să nu azvârle oasele înapoi în groapă, care au rămas la suprafaţă. 

Directorul şcolii de atunci, întemeietorul muzeului,  profesorul de istorie Dragoş Ebetiuc le-a luat, apoi au fost cercetate şi s-a stabilit că vechimea lor este de câteva zeci de mii de ani“, spune Titu Dinuţ. Lângă oasele de mamut sunt expuse mai multe unelte de piatră şi fier, descoperite exclusiv în vatra Şişeştiului, podoabe feminine din perioadele feudale, dar şi un război de ţesut dotat cu toate sculele necesare ţesutului.

Se presupune că la Ciovârnăşani, o localitate învecinată Şişeştiului, ar fi fost o aşezare din epoca romană, pentru că pe o distanţă de circa 10-15 kilometri există şi acum un drum pavat cu piatră cu o lăţime de patru metri. Se întâmplă de multe ori ca sătenii să dea de aceste pietre când îşi sapă grădinile şi nu sunt prea fericiţi fiindcă îşi strică uneltele. 

„Muzeul luând fiinţă în 1938, vă imaginaţi că a fost timp să se adune numeroase piese şi valori cum puţine muzee din ţară se pot lăuda. Noi ne lăudăm fiindcă avem cu ce“, mai spune Titu Dinuţ, care şi-a dedicat o bună parte din viaţă scrisului despre aceste locuri, dar şi despre personalităţile Şişeştiului.

De altfel, în muzeu sunt expuse şi o serie de documente despre  personalităţile satului, dintre care amintim Gheorghe Ionescu Şişeşti (savant în ştiinţe agronomice),  Petre P. Partenie, Iancu Bârneanu, Ioan Gionea, Dragoş Ebetiuc, dar şi ale celor care au vizitat de-a lungul anilor acest muzeu, cum ar fi Nichita Stănescu şi Jonathan Scheele.

Ceramica de Şişeşti, la loc de cinste

Locul este vizitat în special de turiştii care ajung în zonă fiindcă Şişeştiul este celebru pentru atelierele de ceramică de aici, pentru meşterii olari care au dus mai departe cu sfinţenie această tradiţie, mai multe documente indicând prezenţa olăritului încă de pe vremea dacilor. Aşa se face că un colţ special în muzeu este amenajat pentru ceramica tradiţională din zonă, unde sunt expuse zeci de oale, ulcele, străchini, castroane, oale de sarmale, ulcioare, căni de apă.

Ca motive decorative se foloseşte, soarele, punctul, cercul concentric, spirala, brăduţul, bradul, şerpisorii, valul. Decorul este realizat cu pensulă specială numite boielnic cu o vopsea de culoare maron preparată dintr-un lut închis la culoare amestecat cu apă. Sunt obiecte realizate de teribilii ceramişti ai Şişeştiului, Ioniţă Traşcă şi Titu Marin, dar şi exponate provenite din donaţii de la ceramişti mai tineri din satul Noapteşa (Maria Căţea, Gheorghe Gârbovan, Constantin Opriţa, ş.a.).

O sabie cu fier otrăvit, cea mai valoroasă piesă

Dar poate cea mai valoroasă piesă din muzeul de la Şişeşti este o sabie cu fier otrăvit. Localnicii au reuşit cu aceste săbii să stârpească atacurile turcilor de pe insula Ada-Kaleh care veneau aici şi în satele învecinate, Ciovârnăşani, Ilovăţ), unde făceau prăpăd în gospodăriile oamenilor.

Le luau animalele din curte şi recolta pentru care trudeau din greu, aşa că au fost nevoiţi să găsească o metodă pentru a face faţă turcilor invadatori.

„Localnicii, pentru că erau mereu atacaţi de turcii din Ada-Kaleh au fost nevoiţi să devină adevăraţi panduri şi să-şi apere glia şi averea. Făceau săgeţi şi arme, iar în fierul pe care îl topeau amestecau mătrăgună şi alte otrăvuri , astfel că atunci când te atingea acest fier nu se mai vindeca rana. Şi atunci turcii s-au speriat şi nu au mai călcat în zona noastră niciodată“, explică profesorul Dinuţ.

Unele dintre obiectele expuse aici sunt folosite chiar şi acum de localnicii din zonă.

De altfel, fiecare piesă din muzeu are povestea ei. De pildă, un vârf de lance, pe care un elev al şcolii l-a adus la muzeu, este folosit şi timpurile noastre de braconieri, la prinderea mistreţilor. „Sunt oameni care se ocupă cu braconajul, se duc şi pun câte-o momeală prin pădure, cade un mistreţ în ea. La aceste vârfuri de lance adaugă ei o bucată de lemn şi dau în mistreţ până când îl ucid acolo în laţ. Acestea sunt lucruri care se mai petrec din păcate şi în secolul nostru“, explică custodele muzeului de la Şişeşti.

O cămaşă de pandur din păr de capră

O altă piesă valoroasă expusă în muzeu este şi o cămaşă foarte veche de pandur, cel mai probabil din vremea lui Tudor Vladimirescu.

„Cămaşa de pandur este extrem de veche, cui i-a aparţinut nu se mai ştie, s-a transmis din tată în fiu. Bănuim că este din păr de capră, un material atât de rezistent încât nu poate fi deteriorat deloc şi cred că va mai rezista câteva sute de ani“, spune profesorul Titu Dinuţ.