Fabian Drocan, primarul liberal care a scos cel mai bun procent la prezidenţiale în Mehedinţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ordonanţa „traseiştilor”, care a permis primarilor migraţia de la un partid la altul fără riscul de a-şi pierde mandatul a schimbat totalmente culoarea politică a primarilor din judeţul Mehedinţi. După ce s-a tras linie, PSD-ul a adus în ograda sa marea majoritate a primarilor, iar PNL-ul a mai rămas doar cu patru edili, la Devesel, Tâmna, Izvorul Bârzii şi Strehaia.

Ca la un semn, aproape toţi primarii din Mehedinţi s-au încolonat şi rând pe rând s-au înscris luna trecută în Partidul Social Democrat, cu puţin înainte de alegerile prezidenţiale. Concret 39 de primari, 11 de la PNL şi 28 de la PDL au ales partidul lui Ponta şi acest lucru s-a văzut la alegeri fiindcă în toate localităţile din Mehedinţi, PSD-ul a reuşit performanţa de a bate la scor ACL-ul.

Totuşi, la Devesel, primarul liberal Fabian Drocan, aflat la primul mandat de edil, a reuşit să dea peste cap socotelile celor de la PSD, atingând un scor de aproape 50 la sută, mai exact de 49,7 la sută, cel mai mare procent obţinut de ACL într-o localitate din Mehedinţi.

„Dacă nu ar fi fost persoanele care au votat pe liste suplimentare cred că îi băteam cu un scor de peste 60 la sută”, spune Fabian Drocan. Din punctul său de vedere, lupta politică în ziua alegerilor nu a fost una egală, însă localnicii au fost de partea sa, apreciind faptul că a rămas fidel partidului care l-a promovat: „A fost foarte greu  în condiţiile în care în comună s-au deplasat o mulţime de directori de deconcentrate, activişti de partid de la PSD. Au fost persoane transportate şi aduse la vot. Dar faptul că oamenii au ştiut că eu nu am plecat din partidul care m-a promovat, partid  ale cărui convingeri le însuşesc, au apreciat lucrul acesta şi au ţinut cât de mult aproape de mine. S-a văzut că acolo unde oamenii au fost lăsaţi să voteze liber, PSD nu a mai ajuns la scorurile acelea din fostul cincinal comunist, de 80-90 la sută”.

De altfel, primarul liberal mărturiseşte că nu s-a gândit o clipă să părăsească Partidul Naţional Liberal pentru avantajele trecerii în barca puterii, nici măcar atunci când fondurile guvernamentale ori cele de la Consiliul Judeţean Mehedinţi ocoleau Primăria Devesel.

„Niciodată nu mi-a trecut prin cap să trec la alt partid, nu sunt o fire care trădează, cu atât mai mult în politică, sunt prin convingeri un om de dreapta. Presiuni prin omisiune ca să spun aşa s-au făcut, nu am primit fonduri şi am fost privit la un moment dat ca personae non-gratae în judeţul Mehedinţi, fiind unul din puţinii primari care au mai rămas de dreapta”, spune primarul Drocan.

Pentru primarul de la Devesel, doctrina liberală înseamnă în primul rând încurajarea muncii şi a liberei iniţiative.

„Suntem nişte oameni liberi, care nu acceptăm talpa nimănui pe umerii noştri, mai ales a dictaturii care era cât pe aici să se instaureze. Din punct de vedere economic, liberalismul promovează clasa de mijloc, promovează libera iniţiativă, nu întinderea mâinii, nu câştigul fără efort şi prin nemuncă, doar prin asistare socială”, mai spune Fabian Drocan.

Citeşte şi:

Alegeri prezidenţiale 2014. Preşedinte PNL Mehedinţi: „Nu vom mai primi în PNL oameni care au plecat şi care au tras în acest moment să scoată pe Ponta preşedinte”

Efectele Ordonanţei lui Dragnea: PSD-ul şi-a triplat numărul de primari în Mehedinţi

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite