Corul Kinonia a adus lumina Crăciunului în sufletele creştinilor severineni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Corul Kinonia al Episcopiei Severinului şi Strehaiei a început seria concertelor de colinde închinate Naşterii Domnului. După ce, pe 6 decembrie, au vestit minunea din ieslea Betleemului românilor din Gyula (Ungaria), în Duminica Sfinţilor Strămoşi membrii formaţiei muzicale au adus bucuria Crăciunului în sufletele credincioşilor severineni în cadrul unui concert de colinde.

Sub genericul “Lumina Crăciunului în casa creştinului”, corul Kinonia, condus de Arhid. Dr. Adrian Cristian Maziliţa, a interpretat piese alese din cele mai frumoase colinde şi cântări specifice perioadei. Melosul bizantin, armonia modală şi cântecul popular au constituit mijloace potrivite de expresie, prin care formaţia a reuşit să trezească în sufletele ascultătorilor trăiri deosebite.

Cântecele îngerilor, păstorilor şi întregii făpturi au fost readuse la viaţă cu aceeaşi emoţie primară cu care cei dintâi martori ai Naşterii Domnului s-au închinat smeritului Prunc. Au fost interpretate variante armonizate aparţinând celebrilor muzicieni aflaţi în slujba Bisericii şi a neamului: Gheorghe Cucu, D.G. Kiriac, Radu Antofie, Nicolae Lungu sau Constantin Drăguşin.

Printre cele mai apreciate colinde s-au numărat cele populare, însoţite de acompaniament muzical. Acestea, mai aproape de sufletul românului, au stârnit aplauze la scenă deschisă din partea publicului. Auditoriul a gustat din plin melodiile ardeleneşti, maramureşene sau din Mehedinţi, ritmate şi acordate cu substanţa profundă a textelor bătrâneşti.

Corul bărbătesc Kinonia a luat fiinţă în anul 2005 şi de atunci susţine anual concerte în Drobeta Tr. Severin şi în alte localităţi din ţară, cu ocazia celor două mari sărbători, Naşterea şi Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, precum şi a altor evenimente culturale.

Ansamblul are în componenţa sa corişti angajaţi ai Centrului Eparhial al Episcopiei Severinului şi Strehaiei – clerici şi mireni – mulţi dintre ei absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti.

Corul Kinonia abordează un repertoriu variat: creatii corale religioase, populare şi patriotice, dar şi cântece populare autentice din judeţul Mehedinţi. Unul dintre obiectivele corului este redescoperirea cântecelor şi a vechilor tradiţii populare şi în mod special a cântului şi repertoriului bisericesc de tradiţie bizantină.

De vestea minunată a Naşterii Domnului s-au bucurat şi cei privaţi de libertate, deţinuţii Penitenciarului din municipiu, în faţa cărora corul a susţinut un program de colinde pe 17 decembrie. În zilele de 21 şi 22 decembrie, membrii corului au susţinut concerte în oraşul Petroşani şi la mănăstirea gorjeană Tismana.
Ultimul popas muzical al corului Kinonia, dedicat Crăciunului, va avea loc pe 27 decembrie, la biserica “Sf. Ştefan” din parohia Orşova Sud.


 

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite