Bătaie cu iz politic. Un fost profesor din Mehedinţi, lovit cu pumnii şi picioarele în propria casă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 52 de ani dintr-o comună din Mehedinţi a fost bătut măr de doi indivizi care au intrat noaptea peste el în casă, lovindu-l cu pumnii şi picioarele. Omul crede că această corecţie i se trage de la faptul că a acceptat să candideze pe lista de consilieri locali a unui partid politic.

Cristinel Drondu (52 de ani), din localitatea Cârjei aparţinătoare comunei Hinova, a ajuns la sfârşitul acestei săptămâni la Spitalul Judeţean de Urgenţe din Drobeta Turnu Severin cu ochii vineţi şi bătut măr de doi indivizi. Omul povesteşte că a muncit toată ziua la săpat de vie şi seara când a ajuns acasă a adormit obosit. A fost atacat în miezul nopţii de doi bărbaţi chiar în casa sa, lovit cu pumnii şi picioarele cu bestialitate.

„Eu am fost la văr de-al meu pe care l-am ajutat la săpat de vie, seara am venit acasă, în jur de 20,45. Am făcut focul şi ca omul obosit am adormit. Noaptea pe la 2 şi ceva au intrat peste mine în casă şi m-au lovit cu pumnii şi picioarele, apoi mi-au spart geamurile. Au spart scara de la intrare care era din lemn”, spune Cristinel Drondu. La plecare, agresorii i-au spart geamurile de la casă. Spre dimineaţă, omul a reuşit să anunţe autorităţile şi un echipaj SMURD l-a adus la spital.

Motivul pentru care a fost bătut

image

Fost profesor de matematică, Cristinel Drondu mai spune că s-a hotărât să candideze pentru un post de consilier local şi este convins că acesta este motivul pentru care a fost bătut:

„Eu nu am făcut politică până cum, dar pentru că este aşa cum este conducerea Primăriei Hinova, m-am gândit să candidez şi eu ca şi consilier pe listele PNL. Motivul cam ăsta este. Am depus plângere la poliţie”.

Acum  este internat acum la Spitalul din Drobeta Turnu Severin cu mai multe traumatisme, unde va mai rămâne cel puţin o săptămână, în cazul în care medicii nu vor constata leziuni grave la nivelul capului.

„Are un traumatism cranio-facial prin agresiune fizică,  o fractură cu mică deplasare la arcada zigomatică dreaptă. Urmează să-i facem un computer tomograf pentru a vedea dacă prezintă şi leziuni cerebrale”, a precizat medicul  Daniela Diloiu.

Poliţia face cercetări pentru identificarea celor doi bătăuşi şi a deschis un dosar penal pentru violare de domiciliu, distrugere şi lovire.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite