APIA Mehedinţi: Ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură
0
Din data de 21 decembrie se va plăti acest ajutor FOTO Arhivă
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Mehedinţi informează că începând de joi, 21 decembrie a.c., va efectua plata ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, aferentă cantităţilor de motorină utilizate în perioada 1 iulie – 30 septembrie 2017 (trimestrul III 2017).
Suma totală plătită va fi de 117.066.179,00 lei, cu sursă de finanţare de la bugetul naţional, pentru un număr de 16.185 beneficiari şi o cantitate totală de motorină de 82.528.142,971 litri.
Valoarea nominală a ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorină pentru anul 2017 este de 1,4185 lei/litru.