FOTO/A ameninţat că se aruncă de la 7 metri înălţime, din cauza soţiei
0În urmă cu aproximativ o oră, un bărbat din localitatea mehedinţeană Magheru, aflată la 1 kilometru de Severin, s-a urcat pe un stâlp şi a ameninţat că se aruncă în gol.
La faţa locului au sosit echipajele de poliţie, pompieri şi SMURD, care au încercat să îl convingă pe om să coboare. Bărbatul a refuzat şi a ameninţat că se aruncă în gol din cauza problemelor în căsnicie.
La vederea camerelor de filmat, omul a devenit tot mai nervos, însă a fost prins, în cele din urmă, de poliţişti.
“Intervenţia a fost puţin dificilă, în sensul că a trebuit să ducem muncă de lămurire, împreună cu echipajul de la poliţie, pentru a coborî persoana respectivă, care se pare că avea probleme în căsnicie. Omul a cerut o sticlă cu apă rece, noi i-am spus să coboare mai jos şi în momentul în care i-am înmânat sticla l-am şi prins. A fost preluat de un echipaj al poliţiei”, a spus, la faţa locului, căpitan Ionuţ Năvală, ISU Mehedinţi.
“Am fost solicitaţi să intervenim la o persoană care s-a urcat pe stâlp şi ameninţa să se arunce. Nu a fost nevoie de intervenţie din partea noastră”, a spus şi unul din agenţii SMURD ajunşi la faţa locului.
Bărbatul, care a stat aproape o jumătate de oră pe marginea stâlpului, a fost condus la sediul poliţiei.