FOTO/Turnu Severin: S-au reluat lucrările la Catedrală
0Cu fonduri rămase de anul trecut, fie din sponsorizări fie din banii alocați de la bugetul local, lucrările la catedrala din Drobeta Turnu Severin au fost, astăzi, reluate.
„Începând de astăzi se lucrează la construirea unui pridvor tradițional, unde se vor oficia slujbele în aer liber. Pridvorul face parte din arhitectura catedralei și a fost inclus de la început în planurile de construcție. Încă nu am făcut un buget exact, dar costurile acestuia sunt, cu aproximație, de câteva zeci de mii de lei”, ne-a spus părintele Daniel Achim, preotul paroh al Catedralei.
Pridvorul va fi gata în maxim trei săptămâni.
Piatra de temelie a Catedralei a fost pusă în anul 1994, iar lucrările propriu-zise au început un an mai târziu. Lucrările au stagnat şi au fost sistate în mai multe rânduri, din cauza lipsei de bani. De-a lungul timpului, fondurile necesare pentru reluarea lucrărilor au fost asigurate de către sponsori, autorităţi sau chiar de donaţiile credincioşilor.
În primăvara anului trecut, edificiul a fost completat cu turle, clopotnițe, cupola din cupru și șapte clopote de mare acuratețe. Clopotele au fost aduse din Austria, de la fabrica Grassmayr şi au costat circa 1,2 milioane de lei.

Austriecii care au construit clopotele au o tradiţie de peste 400 de ani şi un prestigiu uriaş în Europa.
Clopotele au fost sfințite în curtea lăcașului de cult

Cel mai mare dintre clopote are 2,5 de tone, iar cel mai mic, în jur de 100 de kilograme. În afara clopotelor, catedrala din Severin a mai primit şi un carillon, adică un ansamblu de clopote care pot cânta la comandă, prin GPS sau acţionare automată.