Ziua în care Banatul a redevenit o provincie europeană şi creştină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În 21 iulie 1718, Sfântul Imperiu Roman de Naţiune Germană şi Imperiul Otoman au semnat tratatul de la Passarowitz, prin care teritoriile stăpânite de otomani sunt încorporate Casei de Habsburg.

Având în vedere importanţa evenimentului de acum 296 de ani, organizaţia Liga Bănăţeană a propus ca ziua de 21 iulie să fie decretat Ziua Banatului.

În 21 iulie 1718 s-a semnat Tratatul de la Passarowitz, între Sfântul Imperiu Roman de Naţiune Germană şi Imperiul Otoman, în urma căruia Banatul şi alte teritorii stapânite de otomani sunt încorporate Casei de Habsburg. Este, practic, momentul de renaştere a Banatului, care a devenit din nou o provincie europeană şi creştină, iar măsurile luate de noua administraţie au reconstruit aproape de la zero o regiune aflată în degringoladă. 

21 iulie 1718 a fost momentul care a dus la apariţia unei noi “Ţări de Coroană", numită Banatul Timişoarei, Banatul timişan ori, simplu, Banat. 

În perioada 1714-1718, otomanii au avut mai multe succese împotriva Veneţiei şi în luptele purtate în Grecia, dar au fost înfrânţi la Petrovaradin, în 1716, de către trupele imperiale habsburgice conduse de prinţul Eugen de Savoia.

Tratatul de la Passarowitz din 21 iulie 1718 a fost cel prin care s-a încheiat războiul dintre Imperiul Otoman, pe de-o parte, şi Imperiul Habsburgic şi Republica Veneţiană, de cealaltă parte.

Imperiul Otoman a pierdut Banatul Timişoarei, Serbia de Nord (inclusiv Belgradul), nordul Bosniei şi Oltenia în favoarea Casei de Habsburg. Belgradul şi Oltenia au fost obţinute ulterior înapoi de Imperiul Otoman în 1739 prin Tratatul de la Belgrad.

Citiţi şi:
 

Cea mai importantă zi a Timişoarei: intrarea prinţului Eugeniu de Savoya în cetate


Adevărata sărbătoare a Timişoarei: depuneri de coroane la statuia lui Eugeniu de Savoya 

Casa „Prinţul Eugen” din Timişoara, construită în 1817, se află în pericol GALERIE FOTO

Ziua Timişoarei, o sărbătoare care dezbină: "La o zi de sărbătoare toată lumea trebuie să se bucure, nu doar unii"

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite