FOTOGALERIE Un microbuz plin cu pasageri a intrat într-un tractor la Timişoara. Şase persoane au fost rănite
0Şase persoane au fost rănite într-un accident care a avut loc la ieşirea din Timişoara spre Cenad. Microbuzul cu care circulau oamenii a intrat într-un tractor, al cărui şofer nu s-a asigurat când a vrut să vireze.
Accidentul a avut loc cu puţin timp în urmă. Din primele informaţii, şoferul care venea din direcţia Cenad a vrut să vireze stânga în dreptul fabricii Coca-Cola fără însă să se asigure înainte. Astfel că, un microbuz care venea dinspre Timişoara şi se angajase în depăşire l-a lovit în plin.
Poliţiştii au luat declaraţii de la martori oculari care spuneau că microbuzul se angajase deja în depăşire în momentul în care şoferul tractorului a virat. Cei doi şoferi nu au consumat alcool, dar şoferul tractorului nu a avut actele la el. Acum poliţiştii încearcă să afle dacă acesta avea permis de conducere. Victimele nu sunt în stare gravă şi au primit primul ajutor. Circulaţia este greoaie în aceste momente pe Calea Torontalului, acolo unde a avut loc accidentul. Maşinile circulă cu viteză redusă pe ambele sensuri.