Procesul furtului de 2,2 milioane de la euro de la BRD a fost suspendat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trupa interlopului Paul Valută şi-a mutat procesul la Curtea Constituţională, zilele trecute, la scurt timp după ce a fost eliberată de după gratii. Cei şase, printre care se află şi interlopul timişorean Doru Meosu, au reuşit să-şi suspende procesul aflat pe rolul Tribunalului Timiş cu cel puţin şase luni.

Magistraţii Tribunalului Timiş a decis că dosarul trebuie să facă un ocol pe la Curtea Constituţională. Astfel, judecarea jafului de 2,2 milioane de euro a fost suspendată, până când magistraţii bucureşteni se pronunţă asupra constituţionalităţii articolelor de lege în baza cărora sunt judecaţi.

Dosarul este la a doua sa călătorie pe la Curtea Constituţională, o sentinţă pe fond fiind amânată la nesfâşit de avocaţii celor şase inculpaţi care sunt acuzaţi că au furat 2,2 milioane de euro din conturile BRD Craiova în februarie 2008.

Biţu Maria, Ors Sami, Paul Mânzu, Tunc Osman, Eugen Florescu şi celebrul interlop timişorean Doru Meosu se bucură de libertate, după ce au fost arestaţi la începutul anului 2008, în urma unei operaţiuni a poliţiştilor de la Crimă Organizată Timişoara şi a procurorilor DIICOT.

Eliberaţi după 50 de tentative eşuate

Cei şase au contestat arestarea lor de 50 de ori în instanţă, iar la ultimul termen de judecată Tribunalul Timiş a decis să-i elibereze. Procurorii au făcut recurs la Curtea de Apel Timişoara, care a decis prin sentinţă definitivă să-i elibereze pe cei şase.

Trupa condusă de interlopul Paul Valută a reuşit să fure cele 2,2 milioane de euro din conturile BRD cu complicitarea unei funcţionare a sucursalei din Craiova, care susţine că a fost şantajată şi ameninţată să transfere banii din conturile unei firme într-un cont al lui Paul Valută.

Peste 600.000 de euro din suma furată nu au fost recuperaţi niciodată de poliţiştii, care bănuiesc că banii au ajuns la Paul Valută. Interlopul a intrat în greva foamei imediat după arestarea sa din 2008, susţinând că este nevinovat. El a murit în ianuarie 2009, după ce a slăbit 60 de kilograme şi a refuzat tratamentul medicilor.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite