Primăria Timişoara caută să angajeze un avocat pentru un proces cu o miză uriaşă. „Avem nevoie de un cap limpede”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procesul dintree Primăria Timişoara şi Curtea de Conturi, care a constatat ilegalitatea finanţării echipei de fotbal Poli patronată de Marian Iancu, a ajuns în fază finală la Curtea de Apel Timişoara. În primă instanţă, primăria a pierdut procesul, iar pentru a-şi spori şansele de câştig, pentru ultima fază procesuală municipalitatea caută să angajeze un avocat.

Consiliul Local Timişoara este provocat să decidă dacă este de acord cu angajarea unui avocat care să reprezinte interesele primăriei în dosarul de contestare a raportului Curţii de Conturi care spune că echipa de fotbal Poli Timişoara, din perioada lui Marian Iancu a fot finanţată ilegal. Miza procesului este uriaşă, fiind vorba de un prejudiciu de peste 30 de milioane de lei.

În primă instanţă, Primăria Timişoara a pierdut procesul la Tribunalul Timiş, iar ultima şansă este la Curtea de Apel. Secretarul Ioan Cojocari, cel care a şi propus angajarea unui avocat, justifică demersul. „Am considerat că trebuie să fie un cap limpede şi din afară. Poate că noi nu cuprindem toate argumentele ca să ne apărăm cum trebuie. E o problemă de excepţie. Noi nu am mai avut astfel de cazuri aşa complexe. Am zis să nu cadă toată vina pe juriştii noştri. Acţiunea e formulată, recursul e depus. Trebuie doar susţinerea. O să merg şi eu la proces”, a declarat  Ioan Cojocari.

Potrivit juristului-şef din Primăria Timişoara, alegerea avocatului se va face după lansarea unor cereri de oferte, urmând să fie aleasă cea mai bună ofertă. Miza procesului este uriaşă, pentru că dacă finanţarea echipei de fotbal se dovedeşte ilegală, prejudiciul va trebui recuperat de la cei care au semnat pentru finanţarea echipei lui Marian Iancu. În plus, procurorii DNA Timişoara derulează o anchetă pe tema finanţării echipei de fotbal, în momentul de faţă fiind începută urmărirea penală in rem. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite