Horia Colibăşanu respiră la peste 8.000 de metri. Timişoreanul a ajuns pe vârful Shisha Pangma din Himalaya

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alpinistul timişorean Horia Colibăşanu, aflat în drum spre Everest, s-a urcat pe „optmiarul” Shisha Pangma (Tibet-China).

Horia Colibăşanu şi partenerul său de escaladă, slovacul Peter Hámor, au reuşit să urce pe vârful Shisha Pangma, aflat la 8.027 metri. Este vorba de cel mai mic dintre “optmiarii” de pe Himalaya. În schimb are o rată de mortalitate de 8.3% care reprezintă un procent de trei ori mai mare decât pentru Everest (8.848 de metri). 
 

Shisha Pangma se află în Tibet (China), în Himalaya, cel mai mare lanţ muntos din lume. Pe acest vârf au avut loc 302 ascensiuni reuşite din 1964, când a fost escaladat prima oară, până în anul 2012. 


Bănăţeanul a atins vârful în dimineaţa zilei de miercuri, în a doua sesiune de aclimatizare pentru 8.000 de metri. 

“Este un început cu ceva peripeţii pe drum, iar urcările cu ajutorul şerpaşilor de pe Everest vor fi oprite din cauza evenimentului tragic în care 16 şerpasi şi-au pierdut viaţa într-o avalanşă. Totuşi urcarea lui Horia Colibăşanu nu este influenţată de acest eveniment. Astfel va fi unul din cei 173 de alpinişti care au urcat pe Everest făra tuburi de oxigen până acum”, au transmis cei de la Koyos.ro, portalul care oferă informaţi în timp real despre aventura lui Horia Colibăşanu. 
 

Colibăşanu şi Hámor au escaladat vârful fără oxigen suplimentar şi fără şerpaşi (ghizi), ca parte a antrenamentului şi pregătirii ascensiunii pe Everest.

Urmează drumul spre Everest


Aventura Everest 2014 a început pe 25 martie, când Horia Colibăşanu a plecat de pe aeroportul Internaţional Henri Coandă din Bucureşti, spre Nepal.  


Prima rundă de aclimaitizare a început pe 2 aprilie, când Colibăşanu şi Hámor au plecat spre Lacul Tilicho din Nepal. Este unul din lacurile care se afla la cea mai mare altitudine, mai exact fiind situat la 4.919 metri altitudine, în regiunea Annapurna. Alpiniştii s-au antrenat aici până în 8 aprilie, când s-au întors cu avionul în localitatea Pokhara.

Horia Colibăşanu va escalada Vârful Everest. Din cele peste 5.650 de ascensiuni reuşite pe Everest, doar 173 au fost realizate fără oxigen suplimentar, adica 3%, potrivit lui Eberhard Jurgalski, o specialist în domeniu.


Colibăşanu speră să ajungă pe cel mai înalt vârf din lume după jumătatea lunii mai. „Prognoza meteo a ultimilor ani arată că în a doua jumătate a lunii mai va fi cel mai bine. Noi am calculat că vom ajunge sus, pe vârf, pe data de 21 mai. Sau undeva în jurul acelei zile“, a spus alpinistul la plecarea pe Himalaya.

Performerul fără oxigen suplimentar

Horia Colibăşanu este singurul român care a reuşit ascensiunea vârfurilor Annnapurna, K2 şi Dhaulagiri, toate de peste 8.000 de metri, incluse în Top 5 vârfuri mortale din lume, toate fără oxigen suplimentar şi şerpaşi.  

„Trebuie să fii bine antrenat să ajungi acolo fără oxigen. Cei care urcă cu acest ajutor nu au nimic cu de-a face cu sportul. Oxigenul e ca dopajul, este considerat substanţă interzisă în alpinism. Foarte mulţi se folosesc şi de alte substanţe interzise. Dar ei nu au nimic de-a face cu mişcarea sportivă“, spune Horia Colibăşanu, într-un interviu pentru Adevărul.

Partenerul său, slovacul Peter Hámor, cu zece vârfuri de 8.000 metri în palmares, este unul dintre cei mai buni alpinişti din lume. 

Citiţi şi:

FOTO Românul care se pune cu Everestul, fără oxigen: „Cei care se folosesc de ajutor nu au nimic de-a face cu mişcarea sportivă“

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite