Afacerile care au făcut faţă recesiunii în Vest: produsele eco şi salinele artificiale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Biscuiţii preparaţi de timişoreanca Ana Maria Petriţan au trecere la căţei
Biscuiţii preparaţi de timişoreanca Ana Maria Petriţan au trecere la căţei

Mulţi bănăţeni ingenioşi şi-au transformat ideile în afaceri de succes, în plină criză financiară, şi au obţinut profit. Printre afacerile care au înflorit în ultima perioadă se numără o patiserie pentru câini sau un magazin second-hand online.

De la firme în care s-a investit mult, până la magazine online începute cu buget redus, afacerile inedite au trecut cu bine de criză. La Arad, afacerile bio prosperă şi pe criză. Mierea şi produsele derivate sunt căutate în special de străini. Apicultoarea Elisabeta Sarkadi spune că are clienţi fideli din Italia sau Germania. „Cele mai mari vânzări le avem în perioada concediilor, când aceştia vin în ţară şi cumpără cantităţi mari”, povesteşte femeia.

Succes are şi reşiţeanul Marius Hegheduş, care a conceput şi omologat prima salină din oraş. O serie de şedinţe de tratament ce durează maxim 50 de minute costă doar 50 de lei. Cosmin Iovan, un fermier din Deva, a scăpat de criză cu un dozator, montat pe o stradă din oraş, care îi asigură zilnic vânzarea a 300 de litri de lapte cu 2,5 lei litrul. Fermierul a investit 10.000 de euro în dozator atunci când ferma s-a dovedit a fi mai puţin productivă din punct de vedere financiar.„El ştie să furnizeze clientului exact atâta lapte câţi bani a primit în mica lui casierie”, a explicat bărbatul. 

Succes online

Ciprian Ciuciu, un orădean de 25 de ani, a găsit o soluţie inedită pentru a-şi spori venitul. Cu o investiţie de doar 300 de lei, tânărul a pus pe picioare un mic magazin online în care vinde haine second-hand. Ideea i-a venit după ce a văzut cum site-urile care vând haine vintage iau amploare. „Caut haine care nu sunt foarte uzate sau rupte. Le duc acasă şi le recondiţionez”, explică Ciprian. Tânărul nu cere pe niciun produs mai mult de 20 de lei şi acest lucru atrage pe blogul său mulţi vizitatori.

Timişoreanca Ana Maria Petriţan a început să prepare biscuiţi gustoşi pentru căţei şi şi-a deschis un magazin online. „Oamenii s-au arătat mulţumiţi de ideea mea. M-au sunat foarte mulţi. Aproape zilnic prepar biscuiţi“, a spus Ana. (Andreea Costea, Adrian Sălăgean, Oana Carasâz, Adrian Todor)

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite