VOCEA BANATULUI Vacanţele de lux ale ucigaşului cu Ferrari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adrian Cocoană a ajuns celebru în august 2008, după ce a scăpat de sub control bolidul Ferrari pe care îl conducea nebuneşte, a ucis un tânăr pe trotuar şi a fugit. A fost arestat preventiv la Timişoara. Sistemul judiciar pornise cu dreptul. Apoi cazul a luat turnura firească pentru România.

Prin metode numai de el ştiute, Cocoană a obţinut la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie mutarea procesului la Craiova. Judecătorii din capitala Olteniei l-au eliberat. În scurt timp DNA l-a arestat pentru şpagă pe unul dintre judecătorii miloşi cu Cocoană. 

Ucigaşul cu Ferrari a fost judecat în libertate şi condamnat de Judecătoria Craiova la patru ani. A atacat sentinţa. La doi ani şi jumătate de la accident Cocoană e liber şi nu plăteşte pentru inconştienţa lui ucigaşă. Mai mult chiar, omul se laudă pe reţelele de socializare cu vacanţe exotice. În timp ce Cocoană se lăfăie în fotografii din insule exotice, Aurelia Grămescu, mama tânărului ucis, face drumuri la cimitir şi cere dreptate cu lacrimi în ochi. Nu o va vedea curând. Probabil că vor mai trece doi ani până când se va ajunge la o sentinţă finală.

Cazul Cocoană e emblematic pentru justiţia din România şi nu e singurul. În Reşiţa e un alt caz similar, al lui Claudiu Hauptmann. Acesta a gonit nebuneşte pe ploaie, cu 160 de kilometri pe oră. A ucis şase oameni. Este liber, îşi vede liniştit de viaţă şi o va mai face mult timp pentru că Judecătoria Deta tergiversează procesul.

Pentru a înţelege cât de putred e sistemul românesc vă dau un exemplu din Irlanda, unde a fost judecat pentru crimă hunedoreanul Marian Mihalache. A comis crima în ianuarie 2010, a fost anchetat un an în stare de arest. În 4 februarie 2011 a fost trimis în judecată. În 17 februarie 2011 a fost condamnat la închisoare pe viaţă. „Case closed", vorba lui Şoric.

Citeşte şi:
EXCLUSIV Ucigașul cu Ferrari se lăfăie în lux în vacanțe exotice

Citeşte alte opinii ale jurnalistului Mălin Bot pe blogul acestuia!

  

image image image image image image
Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite