Acuzaţii grave ale familiei Bodnariu din Norvegia: „Matei avea o julitură urâtă şi vânătăi, iar Ioan avea vânătăi pe faţă“

Acuzaţii grave ale familiei Bodnariu din Norvegia: „Matei avea o julitură urâtă şi vânătăi, iar Ioan avea vânătăi pe faţă“

Marius şi Ruth Bodnariu au rămas fără cei cinci copii în 17 noiembrie 2015 FOTO Facebook

Marius Bodnariu, românul din Norvegia rămas fără cei cinci copii luaţi de Serviciul de Protecţie a Copilului din Norvegia, Barnevernet, a putut să îi vadă pentru prima dată, de când au fost luaţi, pe băieţii lui mai mari, Ioan (2 ani) şi Matei (5 ani). Părinţii s-au declarat îngrijoraţi de vânătăile pe care le au copiii aflaţi în custodia Protecţiei Copilului şi în grija unor familii-surogat. Familia Bodnariu aduce acuzaţii grave Barnevernet.

După aproape trei luni de când au rămas fără copii, Marius şi Ruth Bodnariu au putut să le vadă pentru prima dată pe fetele cele mari Naomi şi Eliana, pe care nu le-au văzut deloc de când au fost luate. Totodată, Marius Bodnariu, care nu i-a putut vedea deloc pe băieţii Ioan şi Matei, care s-au putut întâlni doar cu mama două ore pe săptămână, a primit dreptul să îi vadă pe cei doi. „Bucuria revederii a fost umbrită de câteva aspecte care i-au îngrijorat mult pe părinţi. Pentru moment şi din motive obiective, nu le vom face publice, dar vă îndemnăm să vă rugaţi împreună cu noi lui Dumnezeu pentru copii, ca să-i păzească şi psihic, dar şi fizic, pentru că ştim că numai El o poate face!”, anunţa familia după întâlnirea cu băieţii, prin pastorul Cristian Ionescu, desemnat purtător de cuvânt în acest caz.

Printr-un comunicat emis sâmbătă, pastorul Cristian Ionescu a arătat şi motivele de îngrijorare ale părinţilor. „Matei avea pe spate o julitură urâtă şi vânătăi, iar Ioan avea vânătăi pe faţă. La întrebările părinţilor prin care se cereau detalii, reprezentanţii Barnevernet nu a dat prea multe explicaţii, trecând repede peste aceste aspecte. Explicaţiile lor erau că, din vina lui, Matei a căzut pe spate, iar Ioan s-a împiedicat pe scări şi a căzut cu faţa de trepte”, a arătat pastorul Ionescu, care se întreabă retoric ce s-ar fi întâmplat dacă urmele pe care le au acum copiii s-ar fi găsit pe corpul lor în momentul în care au fost preluaţi din familie. „Noi ne întrebăm, dacă ar fi avut aceste semne copiii în momentul în care au fost luaţi în custodie, ar mai fi fost Marius astăzi în libertate? Ar fi acceptat Barnevernet şi din partea părinţilor astfel de explicaţii cu privire la vânătăile şi juliturile copiilor? De asemenea, suntem îndreptăţiţi să ne întrebăm, sunt copiii mai în siguranţă acum decât acasă, şi câtă grijă au de ei acolo unde sunt? Iar dacă aşa ceva s-ar putea întâmpla oricum, de ce Barnevernet nu mai este aşa de preocupat de integritatea fizică a copiilor? De ce nu s-a sesizat Barnevernet din oficiu? Sau, pe ei nu-i trage nimeni la răspundere şi de asta fac ce vor?”.

Reprezentanţii familiei au mai arătat că la întâlnirea cu părinţii, băiatul cel mare le-a spus părinţilor că „doamna la care stă a râs de cântecelul lui creştin „Barca mea e mică” – cântecelul lui preferat – şi i-a spus că este o prostie”. „Matei a întrebat-o pe mami dacă e o prostie cântecelul „Barca mea e mică”. Mai târziu, Matei i-a spus lui Marius că mami e mai mare!? Întrebat ce vrea să spună, el completează spunând că mami are părul lung şi ea face copii, de asta e mai mare decât tati – îndoctrinare feminista?!”, a mai spus pastorul, care a adus detalii noi şi despre situaţia fetelor, cu care părinţii au vorbit la telefon în urmă cu trei zile. „Cu ocazia aceasta au aflat că Naomi vrea să se tundă zero ca să poată purta perucă, iar Eliana vrea cercei (n.r. convingerile religioase ale părinţilor sunt împotriva purtării cerceilor)! Se pare că Barnevernet încearcă să-i provoace pe orice cale pe părinti. Marius a răspuns elegant că aceste lucruri le vor discuta când vor fi împreună acasă”, se mai arată în comunicatul familiei semnat de pastorul Ionescu.

În opinia lui Cristian Ionescu „este tot mai clar că Barnevernet nu urmăreşte interesul superior al copilului, ci subminarea sistematică a autorităţii părinteşti şi, în special, autoritatea tatălui. Distrugerea valorilor familiale şi ruperea legăturilor dintre copii şi părinţi, iată care este de fapt misiunea şi raţiunea de a exista a lui Barnevernet! Da, copiii îi iubesc pe părinţi şi doresc să fie toţi împreună, dar forţele malefice ale acestei instituţii lovesc neîncetat împotriva celor mai sacre principii şi drepturi familiale şi umane. Pe această cale, protestăm vehement şi facem apel la autorităţile norvegiene să intervină pentru a pune capăt acestor abuzuri ale Barnevernet şi să ia măsurile necesare pentru ca toţi cei 5 copii să fie readuşi în sânul familei, acolo unde sunt iubiţi şi în siguranţă! Apelăm la toate forurile şi organizaţiile internaţionale să intervină pe lângă guvernul norvegian în favoarea familiei Bodnariu şi a reunificării acestei familii!”, a mai spus pastorul Ionescu, care subliniat faptul că în cazul Bodnariu „e vorba de un caz de persecuţie şi discriminare religioasă, cu încălcări grave ale libertăţii de conştiinţă, în particular, dreptul părinţilor de a-şi educa copiii în conformitate cu valorile şi convingerile lor religioase, drept stipulat în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului”.

Familia Nan, într-o situaţie identică

Relatările familiei Bodnariu referitoare la vânătăile de pe corpul copiilor aflaţi în custodia Barnevernet sunt aproape identice cu ale familiei Nan, rămasă şi ea fără doi copii în Norvegia. După ce au rămas fără cei doi copii, soţii Nan au primit dreptul de a-i vedea o dată pe săptămână câte două ore. Dumitru Nan a povestit pentru „Adevărul” că la una din întâlnirile cu copiii, primul lucru pe care fetiţa i l-a spus a fost că are o arsură pe spate, iar când s-a uitat să vadă despre ce e vorba şi pentru a cere explicaţii, tatălui i s-a spus că fetiţa s-a ars la şcoală, dar nu este nimi grav şi momentul a fost depăşit fără alte explicaţii. 

citeste totul despre: