A renunţat la jobul de manager într-o multinaţională pentru a-i ajuta pe copiii străzii şi a fost răsplătită cu un soţ fără mâini: „Sunt foarte fericită“

A renunţat la jobul de manager într-o multinaţională pentru a-i ajuta pe copiii străzii şi a fost răsplătită cu un soţ fără mâini: „Sunt foarte fericită“

Ligia şi Sergiu Nichescu FOTO Arhivă personală

Căsătorită cu un bărbat rămas fără ambele mâini în urma unui accident suferit în copilărie, Ligia nu a ştiut niciodată cum este să o îmbrăţişeze soţul ei. Nu a încetat, însă, niciun moment să îl iubească pe Sergiu, mărturisind că este foarte fericită.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ligia Nichescu s-a născut în Bucureşti (1973), provenind dintr-o familie de Creştini după Evanghelie cu nouă copii. Angajată după terminarea liceului într-un ONG, Ligia a ajuns mai târziu să lucreze pentru o multinaţională care se ocupă de domeniul alimentaţiei publice, ajungând până în funcţia de manager la o filială din Bucureşti.

„La un moment dat a trebuit să aleg: sau să merg mai departe şi să accept compromisurile care mi se cereau, sau să renunţ la acest serviciu. Dorind din tot sufletul să trăiesc în integritate, am renunţat la tot confortul, la toţi banii. Mi-am dat demisia. Nu înţelegeam exact ce se petrece cu viaţa mea, dar i-am zis lui Dumnezeu că tot ce-mi doresc e să-i fiu Lui pe plac înainte de a face carieră sau de a câştiga mulţi bani”, relatează Ligia. Plecată din postul de management pe care îl ocupa, Ligia a fost chemată de o prietenă din Germania să lucreze împreună pentru copiii străzii din Bucureşti. Mărturiseşe că nici nu ştia că există fiinţe umane care dorm şi trăiesc sub pământ. „Când i-am văzut prima dată, parcă erau fraţii mei. Pentru mine să intru la ei nu a fost un act de curaj, ci o chemare. Copiii străzii te simt dacă îi iubeşti sau nu. Mi-au spus imediat: mama”, povesteşte Ligia.

De la copiii străzii, la bolnavi de SIDA

În urma muncii depuse pentru oamenii străzii, Ligia a reuşit să salveze două fete pe care le-a ajutat să îşi aleagă un drum în viaţă, locuind cu ele şi ajutându-le să se integreze la un loc de muncă şi în societate. Ulterior, Ligia a ajuns să lucreze cu copiii bolnavi de SIDA. Fiind credincioasă a văzut în fiecare lucru pe care l-a făcut o chemare divină.

„În această perioadă m-am rugat foarte mult pentru viitorul meu soţ şi pentru ca Dumnezeu să mă pregătească pentru el. Eram înainte o fire foarte sensibilă. N-aş fi crezut că voi putea vreodată să spăl nişte copii plini de râie, să-i tund, să stau pe saltelele lor pline de păduchi, să suflu baloane pentru copii bolnavi de SIDA. Însă am reuşit să fac totul cu bucurie şi fără scârbă. Dumnezeu a lucrat mult la caracterul meu”, a mai mărturisit Ligia.

„Fără o mână mai văzusem, dar fără ambele, nu”

În 10 noiembrie 1999, invitată la ziua de naştere a unei prietene din Lăpuşnicul Mare, judeţul Caraş-Severin, Ligia avea să îl cunoască pe Sergiu, un tânăr din Orşova, rămas fără ambele mâini la vârsta de 11 ani, după ce s-a electrocutat în timp ce se juca. „Prietena mea mi-a spus că va veni un grup de tineri de la Orşova şi printre ei este un băiat fără ambele mâini. M-a şocat. Fără o mână mai văzusem, dar fără ambele, nu”, povesteşte Ligia. După ce l-a văzut pe băiatul fără mâini, Ligia a fost „profund impresionată”, simţind faţă de Sergiu o dragoste puternică pe care nu o putea înţelege. A simţit nevoia să îl încurajeze.  



„M-am dus la el şi i-am spus : ‹‹Sergiu, Dumnezeu are un plan cu tine, Dumnezeu te iubeşte mult. El vrea să fii o încurajare pentru mulţi oameni şi a pregătit şi mijlocul să facă lucrul acesta››. Nu mi-a trecut absolut deloc prin minte că eu aş putea fi ‹‹ajutorul potrivit›› pentru el. Voiam doar să-l încurajez. Venind din mediul celor necăjiţi şi neajutoraţi, aveam totdeauna un limbaj pregătit pentru asemenea persoane”, relatează Ligia. Sergiu nu avea nimic de pierdut şi a jucat tare, spunându-i: „Bine, Ligia, îmi place că-mi vorbeşti aşa de frumos, dar ce ar fi dacă Dumnezeu şi-ar împlini planul Lui pentru viaţa mea cu tine? Nu ai vrea să fii tu soţia mea, să lucreze El prin tine?”.

„Nu voiam să îl jignesc, de aceea nu l-am respins imediat”

„Doamne, în ce am intrat?”, a fost prima reacţie  din mintea tinerei. „ Am crezut că mi-a dat cineva o lovitură puternică în cap. O voce din interior îmi spunea : ‹‹Dacă ceea ce spui nu aplici în practică, atunci creştinismul tău este egal cu zero››. Aici însă situaţia era prea de tot. Încremenită, i-am spus: ‹‹Sergiu, nu pot să îţi dau acum nici un răspuns››. Nu voiam să-l jignesc, de aceea nu l-am respins imediat”, povesteşte Ligia, pentru care noaptea care a urmat a fost o noapte albă. „Am luat Biblia, am deschis-o şi am citit un cuvânt foarte clar. M-am speriat, am închis-o repede spunând: nu, nu se poate, e o întâmplare, nu vreau! Versetul se referea la pace şi linişte, dar eu mă zbăteam în valuri. Eram neputincioasă. Nu mă vedeam capabilă fizic să fac acest lucru. Spuneam întruna: Doamne, nu sunt în stare, nu cred că m-ai chemat pentru aşa ceva. Luptele mele interioare mă chinuiau, gândurile alergau în toate direcţiile. Îmi răsunau în urechi ultimele cuvinte spuse de Sergiu: ‹‹Ligia, nu uita că trenul spre Bucureşti trece prin Orşova. Te aştept acolo››”, a mai povestit Ligia.

Reacţia părinţilor

Pentru tânăra credincioasă, aflată în faţa testului suprem de credinţă au urmat şase luni de post şi rugăciune. Nu putea accepta un soţ fără mâini. „Am spus: ‹‹Doamne, este nedrept. Până la 27 de ani am aşteptat în curăţie şi Tu vrei să îmi dai un bărbat fără mâini? Eu nu cred că mă iubeşti!›› A fost o luptă aprigă în mintea mea, încercând să înţeleg de ce ar dori Dumnezeu lucrul acesta pentru mine. M-am rugat: ‹‹Doamne, voi accepta, dar te rog să faci o schimbare în mintea mea şi, când îl voi întâlni, să-l văd întreg››”, mărturiseşte femeia. La următoarea întâlnire s-a produs şi minunea. Ligia mărturisteşe că a văzut în Sergiu un om întreg. În calea fericirii lor mai stătea, însă, o barieră: părinţii fetei, care urmau să afle că o să aibă un ginere fără mâini. Mama tinerei a înţeles că în inima fetei sale se întâmplă ceva. A urmat un dialog mamă-fiică dureros, dar frumos.

„Este vorba despre un băiat, îl cheamă Sergiu, are 29 de ani şi este din Orşova”, i-a mărturisit Ligia mamei sale. „Nu, nu-mi spui tot, simt că mai este ceva”, i-a spus mama, obilgând-o pe Ligia să spună adevărul: „Da, este un băiat fără mâini din umăr”. Ligia mărturiseşte că mama ei nu numai că nu a fost de acord cu relaţia, dar i s-au umplut ochii de lacrimi de bucurie că fiica ei „a fost vrednică să facă o astfel de lucrare”. Cu mama alături de ea, Ligia i-a spus şi tatălui său despre ce este vorba. Reticent la început, cu gândul la viitorul fiicei sale, tatăl a înţeles situaţia şi le-a dat binecuvântarea celor doi tineri.

„Nu am avut niciun moment de greutate”

În 6 august 2000, Ligia şi Sergiu au avut nunta, pe malul Dunării la Orşova . „A fost o minune. Cine se gândea că o fată frumoasă, sănătoasă se căsătoreşte cu un băiat fără mâini. Cred că nici când a fost Băsescu în oraş nu a fost atâta lume ca la noi la nuntă. A fost o minune văzută de toţi”, spune Sergiu amintindu-şi de ziua nunţii sale. Odată căsătoriţi, Ligia şi-a intrat în rolul de soţie şi asistent personal al lui Sergiu.

„Când se trezeşte trebuie să îl îmbrac, să îl spăl pe dinţi, pe faţă, să îi dau să mănânce. E ca şi cum mie mi-aş face lucrurile astea”, mărturiseşte Ligia, potrivit căreia Sergiu a învăţat să se descurce singur, scriind la calculator cu piciorul şi chiar realizând picturi cu gura. În plus, bărbatul îi este şi de ajutor soţiei sale, făcând cumpărăturile sau plimbând copiii oridecâte ori era nevoie. Sergiu, Ligia şi cei trei copii ai lor: Iudith (14 ani), Ioas (10 ani), Aşer (9 ani), locuiesc în Timişoara, dar merg în toată lumea, unde îşi spun povestea de viaţă pentru a-i încuraja şi pe alţii. Chiar dacă nu poate fi îmbrăţişată de soţul ei, Ligia mărturiseşte că se simte îmbrăţişată în fiecare zi.



„Paradoxal, mă simt îmbrăţişată si mângâiată de el; îi simt căldura sufletului care dă peste şi mă cuprinde şi pe mine. Nu trebuie neapărat să ai mâini, fiindcă partea interioară compensează lipsa lor. Sunt foarte fericită. Sunt răsfăţară cu un astfel de soţ. Dumnezeu face specială fiecare zi!”, a spus Ligia. Întrebată care au fost cele mai grele momente în viaţa sa de căsnicie, Ligia a declarat că pur şi simplu nu a existat aşa ceva. „Când aud întrebarea asta, mă gândesc ce să răspund pentru că nu am întâmpinat astfel de greutăţi. Pur şi simplu, totul vine de la sine. E o putere de sus prin care totul vine de la sine. Nu am avut parte de astfel de momente. Nu am avut niciun fel de greutate. Am ştiut că ăsta e planul Lui Dumnezeu şi El e cu mine”, a declarat Ligia Nichescu. 

citeste totul despre: