UPDATE Procesul crimei de la Medicină: soţia rromului tranşat cere daune morale de 120.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sergiu Florea şi Carmen Bejan nu s-au privit în ochi pe timpul procesului
Sergiu Florea şi Carmen Bejan nu s-au privit în ochi pe timpul procesului

Primul termen în procesul studenţilor ucigaşi a avut loc astăzi la Tribunalul Timiş. În sala de judecată au venit şi rudele lui Trifu Schrott în frunte cu văduva, Lucreţia. Avocaţii studenţilor şi judecătorul de fond, Mircea Creţu au avut discuţii contradictorii aprinse pe tema amânării procesului şi a recuzării completului. Judecătorul a fost acuzat de interese personale, avocaţii de lipsă de profesionalism.

Avocaţii lui Carmen Bejan au cerut amânarea termenului pentru a pregăti apărarea şi totodată pentru că se aşteaptă răspunsul de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privind strămutarea procesului. Judecătorul Mircea Creţu a respins această cerere spunând că avocaţii au avut timp suficient să se pregătească, pentru că au fost în caz aproape de la începutul arestării studenţilor. „Chiar dacă nu a venit răspunsul de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privind strămutarea, se poate face audierea inculpaţilor”, a spus jdecătorul Mircea Creţu.

În replică, Daniel Sabou, avocatul fetei a cerut recuzarea completului de judeactă, spunând că li se încalcă dreptul la apărare, iar judecătorul are interese personale. Până la cererea de soluţionare a recuzării, astăzi, s-a judecat menţinerea stării de arestare a studenţilor. Judecătorii se vor pronunţa în cursul zilei de azi asupra acestei măsuri.

Avocata lui Sergiu Florea, Camelia Ţăranu i-a reproşat preşedintelui completului de judecată că a permis accesul presei în sală pe timpul procesului. Judecătorul Mircea Creţu a spus însă că, a aprobat cererile de acces ale ziariştilor pentru că este primul termen din proces. "Mă bucur  că este presa aici pentru a vedea toată lumea cum decurge un proces şi că judecătorii acţionează cu profesionalism", a spus Mircea Creţu.

Văduva lui Trifu Schroth cere danue morale şi cheltuieli de înmormântare

Pe tot timplul procesului, în sala de judecată, Lucreţia Shrott a plâns. Aceasta a căutat-o din priviri pe Carmen Bejan, dar a spus că nu a putut să o privească în ochi. "Criminalii şi-au bătut joc de bătrânul meu. Sunt nişte canibali", a spus Lucreţia în hohote de plâns. Femeia s-a constituit parte civilă în proces şi cere daune morale de 120.000 de euro şi chletuieli de înmormântare de 35.000 de lei, bani pe care cere să-i plătească studenţii.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite