Anghelina Glisici ajută femeile să învingă cancerul

Timişoreanca le oferă celor diagnosticate cu această boală experienţa unui om care a câştigat pariul cu cancerul.

Profil:

Născută. 2 februarie 1949, Timişoara
Studii. Facultatea de Chimie Industrială
Ocupaţie. Pensionară
Familie. Necăsătorită

Până să fie diagnosticată cu cancer de sân, pentru Anghelina Glisici, viaţa era reprezentată de muncă şi performanţă în studii, însă boala a schimbat-o. Pentru că ştie că nu a fost uşor să înţeleagă de ce tocmai ea s-a ales cu cancer, iar cei din jur nu au ajutat-o prea mult, femeia şi-a dat seama că trebuie să le ajute şi pe colegele ei de suferinţă.

A oferit ajutor sufletesc

Împreună cu Violeta Ţăranu, Anghelina Glisici a pus bazele unui grup de suport atipic destinat bolnavelor de cancer. „Toată viaţa am citit, însă când am aflat că am cancer mi-am dat seama că lucrurile nu sunt ca în chimie, nu le poţi controla, nu poţi să faci o minune. Trebuie să înţelegi oportunităţile pe care le ai atât cu mintea, dar şi cu sufletul. Când stăteam în sala de aşteptare mă simţeam diferită faţă de celelalte paciente. Eu eram calmă, iar ceilalţi erau nervoşi, trişti, toată lumea credea că boala e o povară, o nedreptate. Nici eu nu am fost fericită, dar a fost un moment în care mi-am dat seama că trebuie să schimb ceva în viaţă, să am grijă de mine şi de alţii”, a spus Anghelina Glisici.

Timişoreanca a participat la mai multe grupuri de suport pentru bolnavii de cancer, însă asociaţiile se desfiinţau pentru că pacienţii nu puteau trece de bariera bolnav-specialist. Astfel, a luat iniţiativa de a pune bazele Grupului de Suport „Dorinţa”, trimiţând 300 de scrisori către paciente în care le invita să participe la o adunare specială.

A fost o surpriză plăcută să vadă că săptămână de săptămână numărul de participanţi creştea. „I-am ajutat pe  cei care luptau cu boala să înţeleagă că, pe lângă medicamente, e nevoie şi de ajutor sufletesc, de prieteni, de încă o familie. În cazul multor paciente, rudele au fugit la auzul bolii, astfel că grupul nostru a devenit familia bolnavei”, a adăugat Anghelina Glisici.

„Important e să iasă învingător”

De la adunări care aveau loc o dată pe lună, în prezent femeile se întâlnesc săptămânal, ba chiar au ajuns să îşi petreacă împreună sărbătorile, de la Paşte până la Crăciun. Faţă de alte grupuri care nu rezistă, tocmai datorită regulilor stricte după care funcţionează, printre care şi prezenţa obligatorie, la „Dorinţa” femeile vin din plăcere.

Au ore de dans, de pictură, iar periodic mai pleacă şi în excursii. „La început e mai greu, dar de îndată ce ne cunoaştem, fiecare om îşi dă seama că nu luptă singur cu boala. Important e să iasă învingător”, a explicat Anghelina Glisici.

Întrebări şi răspunsuri

Cu ce diferă „Dorinţa” de alte grupuri de suport?
În primul rând, grupul nostru e ca o horă. Fiecare dintre membri are un rol important, ne susţinem reciproc, trecem împreună peste greutăţi. Aici expertiza o dă învingătorul în faţa cancerului, susţinut de un specialist. Bolnavul înţelege mai bine cu ce se confruntă atunci când un fost pacient îi explică cu ce se confruntă.

Care este cea mai recentă victorie a grupului?
Fiecare pacient care învinge boala este o victorie pentru noi, dar ne mândrim şi cu ultimul nostru proiect. Este vorba de o expoziţie de pictură, în urma căreia am învăţat că dacă putem crea artă, atunci putem să ne reclădim şi sănătatea.

Ce-i place

„Îmi plac destul de multe lucruri, dar cel mai mult mă relaxează muzica. O altă plăcere este reprezentată de navigarea pe internet. Întrucât toată viaţa am citit, cărţile sunt pentru mine o necesitate”.

Ce nu-i place

„Nu îmi plac oamenii mincinoşi şi oamenii insensibili. Nu mă simt atrasă nici de fenomenul cumpărăturilor, mai ales că la vârsta mea se resimte cel mai puternic lipsa de fonduri”.