Dosare penale pentru hoţii de gaz metan din judeţul Timiş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hoţii riscă mai mulţi ani de închisoare
Hoţii riscă mai mulţi ani de închisoare

Poliţiştii timişeni au întocmit, în ultimele 24 de ore, două dosare penale pentru furt de gaz metan. Oamenii legii au fost sesizaţi de cele două cazuri de compania care se ocupă de furnizarea serviciului, după ce firma a efectuat o serie de controale.

Controalele companiei care furnizează gaz metan în judeţul Timiş au avut loc după ce o serie de aparate de măsurare a presiunii şi consumului s-au defectat. Primii sesizaţi au fost poliţiştii din comuna Giroc, aceştia stabilind că aparatul de măsurat a fost găurit de abonat, care fura gaz de mai multe luni de zile. Poliţiştii i-au întocmit abonatului acte procedurale pentru comiterea infracţiunii de furt de gaz prin intervenţia la aparatul de măsurat. Contorul de gaz a fost ridicat, ambalat şi sigilat de reprezentanţi societăţii pentru continuarea cercetărilor, urmând ca firma să formuleze reclamaţia şi să precizeze un prejudiciu.

Câteva ore mai târziu, tot poliţiştii din Giroc au fost chemaţi şi la o a doua solicitare. De data aceasta, un alt abonat spărsese contorul de gaz după ce a introdus un furtun pentru a sustrage gazul metan în mod ilicit. În ambele cazuri cercetările continuă.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite