„Tundem, coafăm, un copil să ajutăm“
0Proprietarii unui salon de coafură din Sighişoara s-au gândit să facă ce ştiu ei mai bine, ca din profitul obţinut să ajute un băieţel să lupte pentru viaţa lui. Astfel, ei vor organiza în data de 26 februarie, timp de 24 de ore un marathon de tuns, vopsit, machiat şi aranjat, iar toţi banii obţinuţi vor fi donaţi băieţelului, bolnav de leucemie
La doar 5 ani, Szasz Robert Hunor a fost diagnosticat cu leucemie acută limfoblastică cu celule pre-B. În prezent, el este internat la Clinica de Pediatrie nr. 1 din Târgu Mureş, unde urmează tratament oncologic specific. Costurile sunt însă mari, iar părinţii, angajaţi ai Spitalului Municipal Sighişoara, nu mai pot face faţă. În întâmpinarea lor au venit patronii unui salon de înfrumuseţare din oraş. Ei vor organiza un maraton de 24 de ore de tuns, aranjat şi machiat, banii obţinuţi urmând a fi donaţi pentru tratamentul lui Robert.
„Tundem, coafăm, un copil să ajutăm!” acesta este sloganul maratonului de tuns ce va avea loc în 26 februarie, de la ora 10:00, până în 27 februarie, ora 10:00
”Sincer, am mai auzit de iniţiative asemănătoare şi când a venit una dintre colegele noastre şi ne-a spus despre acest copil am simţit nevoia să facem şi noi ceva. Ne-am gândit cum putem să-l ajutăm şi am zis haide să facem un maraton. Prima dată toţi s-au gândit la alergat, dar, apoi, le-am explicat că este vorba de un maraton de tuns” ne spune Adrian Solomon, iniţiatorul proiectului, proprietarul Salonului „Coron”
Atât părinţii copilului, cât şi proprietarii salonului speră ca în urma acestui maraton să fie strânşi cât mai mulţi bani, iar exemplul lor să fie mai apoi continuat.
Pentru detalii şi programări puteţi accesa site-ul salonului: http://coafor-sighisoara-coron.ro/
sau puteţi merge direct la adresa: Strada: Octavian Goga, nr. 5, Tel: +40 753 822715
Cei care doresc să-l ajute pe Robert pot să doneze bani în contul deschis în lei la Banca „Unicredit Bank Sighişoara”: RO24BACX0000001249340000.