Târgu-Mureş: Coadă la mici şi bere în Complexul "Weekend"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deschiderea oficială a sezonului la Complexul de Agrement „Weeend” a fost marcată de autorităţi printr-o petrecere câmpenea.Complexul le oferă vizitatorilor posibilitatea de a face plajă pe iarbă sau de a înota în cele cinci bazine.

Complexul de Agrement şi sport „Mureşul”, cunoscut sub denumirea populară de „Weekend” şi-a deschis astăzi oficial porţile, în prezenţa autorităţilor locale, dar şi a numeroşi mureşeni, care au profitat din plin de vremea frumoasă de afară. Mulţi dintre aceştia au venit în complex încă de la primele ore ale dimineţii, cu speranţa de a găsi un şezlong liber, pe care să poată sta cât mai mult timp la plajă.

Peste 3.500 de porţii de gulaş

Deschiderea oficială a sezonului a fost marcată  şi în aest an de către autorităţile locale printr-o petrecere în aer liber. „Pentru masa câmpenească din acest an am pregătit gulaş cu fasole, mititei şi cârnăciori prăjiţi. De asemnea, primăria le oferă mureşenilor bere şi apă minerală sau plată”, a precizat Adrian Teodorescu, maestru bucătar.Pentru masa câmpenească din acest an s-au pregătit peste 3.500 de porţii de gulaş.

Terasele din cadrul complexului au fost şi ele luate cu asalt de către mureşenii care au dorit să se răcorească la un pahar de bere. „Ne aşteptăm la mii de vizitatori în acest sezon. Terasa Solyom este cunoscută mureşenilor mai ales datorită langoş-ului cu brânză, smântână şi usturoi, o specialitate a casei”, a precizat Kacso Ana, lucrător comercial. 

Complexul de agrement cuprinde cinci bazine cu apă, spaţiu de joacă pentru cei mici, numeroase spaţii verzi, ideale pentru plajă, dar şi un bazin pentru plimbare cu barca. „De 30 de ani vin la plajă aici şi îmi place foarte mult. Am şi locul meu, unde vin săptămânal şi pot spune că e mai frumos chiar decât pe malul mării”, spune Flaviu Cadar, 52 de ani, pensionar

Prima bălăceală

Mureşeanul Gheorghe Astalos de 41 de ani a fost primul care a încercat astăzi apa bazinelor. „E foarte bună apa şi foarte curată. E puţin cam rece totuşi, dar eu am antrenament, pentru că vin an de an aici, chiar şi iarna şi fac baie la copcă. Îmi place mult acest complex, e o oază de relaxare pentru mine”, spune mureşeanul.

Anul acesta autorităţile locale au decis să nu schimbe taxele de intrare, astfel că biletul pentru adulţi costă 5 lei, iar pentru copii 2 lei, în timp ce un abonament pentru un întreg sezon pentru o familie cu doi copii costă 200 de lei. Până la venirea verii, intrarea în complex este gratuită.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite