Târgu-Mureş: Gripa nouă a răpus un înger salvator

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asistentul Augustin Florea, angajat al Serviciul de Ambulanţă Luduş s-a stins în urma infectării cu virusul A/H1N1. Până în prezent şapte mureşeni au decedat de gripă nouă, iar alţi 140 au fost confirmaţi ca fiind purtători ai virusului.

Gripa nouă nu iartă pe nimeni, nici chiar pe cei care intră zilnic în contact cu pacienţii bolnavi şi în care ne punem cu toţii speranţa de salvare. O dovedeşte cazul tragic al asistentului Augustin Florea din cadrul Serviciului de Ambulanţă Luduş, care s-a stins la numai 29 de ani răpus de virusul A/H1N1.

Avea toată viaţa înainte

Augustin Florea, sau Tinuţu cum îi spuneau apropiaţii era un om plin de viaţă, cu planuri mari de viitor, pentru că în luna mai a acestui an urma să-şi unească destinele cu aleasa inimii lui, Cosmina. Amândoi lucrau în sistemul sanitar şi cunoşteau riscurile la care se supun. Cu toate acestea, Augustin Florea nu s-a vaccinat împotriva virusului A/H1N1, iar deşi în activitatea sa a salvat sute de vieţi, când a fost vorba de viaţa lui, nimeni nu a mai putut face nimic.

Sute de oameni, rude, prieteni şi colegi, l-au condus ieri pe ultimul drum în sunetul sirenelor de ambulanţă. „Era un coleg extraordinar, un băiat foarte sufletist. Venea în fiecare dimineaţă cu o jumătate de oră mai repede pentru a verifica Ambulanţa. Îşi aranja mereu medicamentele, pentru a fi pregătit pentru orice intervenţie. Am fost împreună la multe cazuri, a salvat sute de vieţi, adulţi şi copii. Îşi iubea mult familia, mama lui era bolnavă şi mereu îi lăsa medicamentele seara înainte să vină la serviciu. Era foarte grijuliu. Păcăt că l-am pierdut”, spune Ioan Dâmbeanu, şofer pe ambulanţă.

Augustin Florea lucra ca asistent la Serviciul de Ambulanţă Luduş din 1 noiembrie 2008, iar înainte a fost angajat al Spitalului Orăşenesc Luduş, la secţia Ortopedie. „Totul s-a petrecut foarte repede, a fost internat 12 zile la ATI în Târgu-Mureş, după ce înainte cu patru zile s-a simţit rău. Ne povestea despre iubita lui, iar noi am ţinut legătura cu ea cât timp el era internat în spital”, spune medicul Vasile Fărcaş, din cadrul Serviciului de Ambulanţă Luduş.

Statistică sumbră


Cazurile de gripă nouă se înmulţesc de la o zi la alta în judeţul Mureş. Astfel, în prezent sunt 140 de cazuri de îmbolnăvire cu virusul A/H1N1 confirmate de Ministerul Sănătăţii. Din nefericire, şapte mureşeni şi-au pierdut viaţa răpuşi de gripa nouă. „Persoanele decedate aveau boli asociate, iar în prezent la ATI mai sunt internaţi şi alţi pacineţi aflaţi în stare gravă”, a precizat dr. Ovidiu Fărcaş, director coordonator adjunct al DSP Mureş.

Vaccinarea anti A/H1N1

Mureşenii se pot imuniza contra virusului A/H1N1 prin vaccinare. Vaccinul Cantagrip, produs de Institutul Cantacuzino poate fi administrat de medicul de familie. Până în prezent 5.858 de persoane s-au vaccinat împotriva virusului, din care 2.009 cadre medicale, 658 personal din Ministerul Administraţiei şi Internelor, 512 elevi peste 16 ani, iar restul de 2.669 alte categorii de risc.

Numărul mureşenilor care acceptă vaccinarea este într-o continuă creştere, în ultima săptămână fiind administrate peste 1.500 de doze de vaccin. Vaccinul Cantagrip nu se comercializează pe piaţă, fiind disponibil doar la cabinetele medicilor de familie.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite