Victor Ponta, în faţa instanţei de judecată de la Tribunalul Gorj. „Eu am fost procuror şi ştiu foarte bine procedurile. De aia nu reuşesc să mă prindă cu nimic“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul de Gorj Victor Ponta s-a prezentat, în această dimineaţă la Tribunalul Gorj, unde a fost citat ca martor, într-un dosar de mărturie mincinoasă şi favorizarea infractorului. Victor Ponta a fost însoţit de vicepreşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ciprian Florescu.

Inculpatul se numeşte Dănuţ Filipescu. Acesta a depus mărturie în procesul în care a fost judecat fostul deputat şi prefect de Gorj, Mugurel Surupăceanu, şi a declarat, în faţa instanţei de judecată, că numărul de telefon care a fost interceptat de DNA îi aparţine şi nu este al lui Surupăceanu. Mărturia acestuia lui Filipescu a contribuit la achitarea fostului deputat şi prefect de Curtea de Apel Craiova, după ce înainte fusese condamnat de Tribunalul Gorj la şapte ani de închisoare. 

După proces, DNA l-a cercetat pe Filipescu pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea infractorului. Procurorii susţin, în argumentarea acuzaţiilor, că de la numărul de telefon despre care Filipescu susţine că-i aparţine au fost purtate convorbiri cu mai marii din PSD, printre care Victor Ponta şi Nicolae Bănicioiu. 

„Nu am acesat număr de telefon în agenda telefonului meu“

Ponta a declarat că nu cunoaşte numărul de telefon, deşi acesta apare în listing-ul convorbirilor telefonice şi că nu-l cunmoaşte pe Filipescu: „Nu cunosc speţa. Nu îmi amintesc de domnul Filipescu. Nu am acesat număr de telefon în agenda telefonului meu. Îl cunosc foarte bine pe domnul Surupăceanu, fiind colegi de partid şi deputat. (...) Nu aveam numărul de telefon invocat de procuror. Mi s-a adus la cunoştinţă că există un listing de convorbiri telefonice care au fost purtate de pe numărul meu cu numărul numărul invocat, dar nu pot preciza al cui este numărul. (...) Obşinuiam să las numărul consilierului şi să-i sune pe cei cu care doream să vorbesc. Pe telefonul plătit din bugetul Parlamentului primesc zilnic sute de mesaje şi telefoane“. 

„Nu ştiu dacă-l ajută sau nu pe domnul Surupăceanu“ 

La ieşire din sala de judecată, Victor Ponta a spus că ştie toate procedurile pentru că a fost procuror şi că nu ştie dacă l-a ajutat cu declaraţia pe care a dat-o pe Mugurel Surupăceanu:

„Cei de la DNA m-au întrebat dacă în 2006 sau 2007 m-a sunat cineva ... Eu nu ştiu cine m-a sunat acum o lună. Nu e treaba mea, fiind doar martor. (...) Nu am păstrat legătura cu domnul Surupăceanu după audierea de la DNA pentru că nu voiam să se spună ceva despre influenţarea martorilor. Eu am fost procuror şi ştiu foarte bine procedurile. De aia nu reuşesc să mă prindă cu nimic pentru că ştiu şi respect legea. (...) Eu doar am spus adevărul. Nu ştiu dacă-l ajută sau nu pe domnul Surupăceanu“. 
Târgu-Jiu

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite