Vestigii romane descoperite lângă DN 66

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lângă drum au fost găsite ziduri romane
Lângă drum au fost găsite ziduri romane

Vestigii din perioada romană au ieşit la iveală chiar lângă Drumul Naţional 66, care urmează să fie modernizat. Ca urmare a noilor descoperiri este posibil ca drumul să fie deviat prin altă parte.

După terminarea lucrărilor arheologice, specialiştii muzeului vor face propunerile necesare pentru protejarea obiectele vestigiilor găsite.Săpăturile arheologice se efectuează în zona sitului Castrului Roman, de pe raza oraşului Bumbesti Jiu, pentru a se da undă verde începerii lucrărilor de modernizare a DN 66. În urma lucrărilor efectuate au ieşit la iveală fragmente ceramice şi de vase din perioada romană, dar cea mai mare supriză a constituit-o găsirea unor ziduri romane. „Efectuăm săpături preventive pentru a se putea continua lucrările la tronsonul Rovinari- Bumbeşti Jiu. Facem mai multe secţiuni şi până în prezent am găsit fragmente ceramice de cărămizi romane, de ţiglă, de vase şi, cel mai important, am mai găsit ziduri romane. Realizăm aceste săpături pentru descărcarea de sarcini arheologică“, a spus Gheorghe Calotoiu, şeful şantierului arheologic.

Vestigiile găsite vor fi protejate 

La finalul lucrărilor arheologice, specialiştii vor propune măsurile necesare în vederea protejării descoperirilor. Astfel, este posibil ca drumul să fie realizat pe o altă rută. Gheorghe Calotoiu spune că descoperirile arheologice vor fi descoperite: „Vestigiile găsite trebuie protejate şi se vor găsi soluţii de ocolire a acestora, care vor fi păstrate in situ în această zonă din Bumbeşti Jiu, pentru că aici ne aflăm, de fapt, într-o aşezare civilă romană de secolele II-III după Hristos“. Lucrările sunt efectuate cu lucrători ai firmei care se ocupă de modernizarea drumului.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite