Un poliţist aflat sub influenţa alcoolului s-a răsturnat cu maşina într-un şanţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maşina s-a răsturnat într-un şanţ                                                              Foto: Arhivă
Maşina s-a răsturnat într-un şanţ                                                              Foto: Arhivă

Un agent de poliţie de la Postul din comuna Runcu s-a răsturnat cu maşina într-un şanţ de pe marginea drumului. Mai mult decât atât, poliţistul consumase alcool, întorcându-se de la o petrecere.

Un poliţist băut s-a răsturnat cu maşina, după ce a petrecut la Vişina 

Petrecerea la care a participat agentul Daniel Pătruţ, de la Postul de Poliţie Runcu, a avut loc loc la un restaurant de lângă Bumbeşti Jiu. Polţistul nu na ţinut cont că a consumat alcool şi s-a urcat la volanul maşinii sale. Pe drum, acesrta a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat într-un şanţ.

Poliţistul, care se afla în timpul liber, a fost testat cu etilotest, iar rezultatul a fost o concentraţie de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Poliţistul este cercetat penal, dar şi disciplinar

La nivelul Poliţiei Gorj se efectuează cercetări, fiind posibil ca poliţistul să fie sancţionat disciplinar.

„La nivelul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj au început efectuarea de verificări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a podus accidentul. S-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări pentru conduderea unui autovehiucl pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influenţa alcoolui. Competenţa de soluţionare a cauzei este a Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu“,

a spus Miruna Prejbeanu, purtător de cuvânt al Poliţiei Gorj. 

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite