Primar din Gorj, condamnat la închisoare cu suspendare pentru fraudă din fonduri europene
0Primarul comunei Bumbeşti-Piţic, Michy Nioaţă, şi fiica sa, Alina Adnana Mariana Doboş, au fost condamnaţi, de Tribunalul Gorj, la pedepse de închisore cu suspendare pentru fraude din fondurile europene alocate pentru dezvoltarea sectorului zootehnic.
Primarul PSD a primit o pedeapsă de de 2 ani şi 3 luni, iar fiica sa de doi ani de închisoare cu suspendare,
În plus, instanţa de judecată a mai decis că primarul Nioaţă are interzis să fie ales sau să deţină funcţii publice timp de 2 ani, de la rămânerea definitivă a hotărârii. De asemenea, acesta şi fiica sa au fost obligaţi să returneze cei 177.000 de lei primiţi în mod nejustificat de la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
„Condamnă pe inculpata Doboş (fostă Nioaţă) Alina Adnana Mariana la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată. (...) Condamnă pe inculpatul Nioaţă Michy la pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată. În baza art.38 alin.1 şi art.39 alin.1 lit.b C.pen. dispune contopirea pedepselor de 2 ani închisoare şi pedeapsa de 9 luni închisoare în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care adaugă sporul de 1/3 din pedeapsa de 9 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani şi 3 luni închisoare. (...) Condamnă inculpatul Nioaţă Michy la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării, pe o durată de 2 ani, a următoarelor drepturi : a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; g) dreptul de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvâr?irea infracţiunii, care se va executa, în conformitate cu prevederile art. 68 alin. 1 lit. b C.p., de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. (...) Inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 90 de zile, la Primăria Bumbeşti Piţic sau la Şcoala Gimnazială Bumbeşti Piţic.“, se arată în sentinţa judecătorească. Hotârârea nu este definitivă şi poate fi contestată.
Cei doi funcţionari de la Oficiului Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (OJFIR) trimişi în judecată de procurorii anticorupţie au fost achitaţi.
A luat bani pentru vacile împrumutate de la vecini
Primarul comunei Bumbeşti Piţic, Michy Nioaţă, şi fiica sa au fost trimişi în judecată de DNA în anul 2017. Aceştia au obţinut fonduri europene pentru realizarea unei ferme, dar anchetatrii au constatat că animalele erau doar pe hârtie, în realitate fiind împrumutate de la diferite persoane din comună pentru a le arăta reprezentanţilor instituţiilor statului. Prejudiciul estimat este de 40.000 de euro.