Manuscris despre Vlad Ţepeş găsit într-o mănăstire rusească. „Dacă săvârşea cineva vreun rău, acela nu era chip să rămână viu“

O povestire slavă despre domnitorul Vlad Ţepeş a fost scrisă la aproximativ zece ani după moartea lui. Manuscrisul a fost găsit la mănăstirea rusă Kirillo-Belozersky şi îl prezintă într-un mod favorabil pe Ţepeş.

Textul, intitulat „Skazanie o Drakule voevode“, adică „Povestire despre Dracula voievod“, a fost redactat cel mai târziu la vreo zece ani după moartea lui Vlad Ţepeş.

„În cea mai mare parte, versiunea slavă a Povestirii despre Dracula voievod este o colecţie de anecdote, cu caracter literar şi istoric, asupra lui Vlad Ţepeş. (...) În primul paragraf al capitolului se echivalează numele «Dracula» cu «diavol»” Iar în încheiere se află însemnarea, reprodusă şi ea mai sus, cu privire la data probabilă a redactării şi cea a copierii manuscrisului (1468 şi 1490). Din capul locului, la o lectură cât de cât atentă a textului, se pot determina în interiorul lui două secţiuni. (...) Acest autor anonim s-a informat asupra împrejurărilor în care a fost luat prizonier Vlad Ţepeş, asupra eliberării lui, a familiei, a ultimei domnii şi a morţii lui. Cu toate aceste date, el a completat legendele care circulau oral despre domnul Ţării Româneşti, alcătuind în final o operă literară şi istorică în întregime originală“, arată Ştefan Andreescu, în volumul „Vlad Ţepeş Dracula“.

Vitejia lui Dracula 

Una din trăsăturile dominante ale lui Vlad Ţepeş a fost vitejia. „Potrivit versiunii slave a povestirii, când a pornit războiul cu turcii, el ar fi grăit astfel către întreaga sa oştire: «Cine vrea să se gândească la moarte, acela să nu meargă cu mine, ci să rămână aci!». Iar după celebrul său atac de noapte, ar fi cercetat «el însuşi» pe războinicii întorşi din luptă: «Celui care era rănit din faţă îi dădea cinste mare şi-l făcea «viteaz» al său; pe cel găsit că era rănit din spate îl trăgea în ţeapă, zicând: «Tu nu eşti bărbat, ci femeie». Când a fost asasinat, înainte de a-şi da duhul, ar fi reuşit totuşi să ucidă „cu sabia sa, pe cinci dintre ucigaşii săi ...”.

Din textul slav reiese şi orgoliul puternic al lui Vlad Ţepeş. Astfel, el pedepseşte crunt pe solii turci care nu se descoperă în faţa sa, deşi ei veniseră din partea prea-puternicului sultan, nici că era vorba de un binecunoscut obicei al ţării lor. „Pe călugărul latin care i-a spus că este pus de Dumnezeu ca stăpân ca să pedepsească pe cei care fac rău şi să milostivească pe cei care fac bine l-a răsplătit cu mărinimie, însă pe cel care a cutezat să-i conteste autoritatea şi judecata l-a tras în ţeapă, sub cuvânt că nu ştie «să umble pe la stăpânitorii cei mari»“, menţionează Ştefan Andreescu.

Justiţia lui Dracula

Potrivit legendei slave, Ţepeş era un om drept, care nu tolera nici o încălcare a legii în ţara sa, pedepsind aspru pe oricine ar fi săvârşit-o, fără să ţină seama de rangul sau averea lui. „Şi aşa de mult ura răul în ţara sa, că dacă săvârşea cineva vreun rău, fie hoţie sau tâlhărie sau vreo minciună sau nedreptate, acela nu era chip să rămână viu. Fie că era boier mare, sau preot ori călugăr, sau om de rând, ba chiar dacă cineva ar fi avut mare bogăţie, nu putea să se răscumpere de la moarte”, se arată în povestirea slavă. 
 

El nu tolera nici moravurile uşoare. „Tot atât de aspru pedepsea el lenea şi moravurile uşoare, oriunde le întâlnea. Urmarea fermităţii măsurilor luate a fost că era atât de temut, încât călătorii, pe vremea lui, puteau bea apă la o fântână dintr-un loc pustiu cu „o cupă mare şi minunată de aur,” fără ca nimeni să îndrăznească să o fure. Se poate spune chiar, în plus, că era mărinimos cu cei despre care credea că merită. Războinicilor întorşi din luptă şi răniţi „din faţă” le dădea „cinste mare” şi-i introducea în categoria «vitejilor», ceea ce presupune că-i răsplătea cu sate şi ocine. Călugărului latin care i-a răspuns pe gustul său la întrebări i-a dăruit enorma sumă de 50 de ducaţi de aur”, arată Ştefan Andreescu.

„Dracula“, mai mult bun, decât rău 

Vlad Ţepeş era văzut, în textul slav, ca un prinţ care a impresionat prin lupta dusă contra turcilor, viteaz şi înţelept, aspru dar drept şi mărinimos, pătruns de orgoliul de mare conducător,  autonom şi dârz în păstrarea acestei poziţii. „Fireşte, nu trebuie să trecem sub tăcere în nici un caz criticile şi acuzaţiile aduse de acelaşi text personajului, cum ar fi de pildă cele privitoare la cruzimea lui uneori excesivă. Dar ele ocupă un loc secundar în economia acestei versiuni a povestirii şi pălesc în mod evident în faţa notelor dominante pozitive concentrate în caracterizarea de mai sus, care corespunde imaginii de ansamblu comunicate cititorului“, se menţionează în volumul „Vlad Ţepeş Dracula“ .

Întâmplări cu Dracula

Povestirea slavă prezintă aproape 20 de întâmplări despre voievod. Iată câteva dintre cele mai intersante povestiri redate în cartea „Vlad Ţepeş Dracula“: 
 

„La Dracula voievod vin soli de la „împăratul turcesc”. Fiindcă în timpul audienţei nu şi-au

scos fesurile de pe cap, voievodul i-a întrebat motivul, la care solii au răspuns că „astfel de obicei are stăpânul şi ţara” lor. Dracula ar fi declarat că doreşte să le „întărească” legea şi ar fi poruncit să li se fixeze fesurile pe capete cu câte un cui mic de fier;
 

Pentru cele făcute solilor săi, sultanul „s-a supărat foarte tare” şi, în fruntea oastei lui, a pornit împotriva lui Dracula. Acesta a atacat noaptea oastea turcilor, dar „nu a putut să biruie cu oameni puţini împotriva unei oştiri mari şi s-a întors.” Autorul anonim al textului Povestirii ..., în acelaşi pasaj, adaugă - după cuvântul lui Ţepeş către oştire: „Cine vrea să se gândească la moarte, acela să nu meargă cu mine, ci să rămână aci!” - că sultanul „auzind aceasta, a plecat înapoi cu mare ruşine ...” şi că „nu a îndrăznit să mai meargă împotriva” lui Dracula“, se arată în volumul „Vlad Ţepeş Dracula“. 
 

Într-o altă povestire se vorbeşte despre isteţimea lui Dracula: „Desfăşurarea soliei turceşti prin care i se cerea lui Dracula «să dea birul» (haraciul). Dracula ar fi spus: «Eu nu numai că vreau să-i dau sultanului dania, dar vreau să merg la el în slujbă cu toată oastea mea şi toată vistieria». Drept urmare, sultanul ar fi fost «foarte bucuros, pentru că atunci se războia cu împăraţii şi cu ţările din răsărit» şi ar fi poruncit «prin toate cetăţile şi prin toată ţara, ca atunci când va veni Dracula, nimeni să nu-i facă nici un rău lui Dracula, ba încă să-i dea şi cinste mare». Voievodul însă, cu oastea sa, după ce a pătruns cale de vreo cinci zile prin ţara turcească, s-a întors „pe neaşteptate” şi a început să atace şi să prade oraşele şi satele, omorând mulţime de turci, pe care fie îi trăgea în ţeapă, fie îi tăia «pe din două» şi îi ardea. Sultanul «nu a putut să-i facă nimic, ci a fost fugărit cu ruşine»”.