Delegaţia gorjeană aflată în SUA s-a întâlnit cu guvernatorul statului Virginia de Vest
0
Delegaţia gorjeană aflată în Statele Unite ale Americii în cadrul unui proiect finanţat de Departamentul de Stat al SUA a fost primită, ieri, de către guvernatorul statului Virginia de Vest, Earl Ray Tomblin.
„A fost o onoare pentru noi să ne întâlnim cu guvernatorul statului Virginia de Vest. Este o persoană deschisă şi foarte ospitalieră“, a precizat profesorul de nai Mitel Pasăre, conducătorul tarafului. Guvernatorul le-a oferit gorjenilor o fotografie cu dedicaţie şi s-a declarat prietenul lor.
Delegaţia gorjeană este formată din doi reprezentanţi ai Muzeului Judeţean „Alexandru Ştefulescu“, iar din taraf fac parte patru elevi de la Liceul de Muzică şi Arte Plastice „Constantin Brăiloiu“ din Târgu Jiu: Ion Munteanu, la vioară, Alina Gorun, Cristina Lăcătuşu, nai, şi Dorin Goanţă, la acordeon. Alături de aceştia se află Mitel Pasăre, profesor de nai şi un apropiat al maestrului Gheorghe Zamfir, şi Constantin Argint. Tot ieri, taraful a susţinut un concert în Charleston, capitala statului Virginia de Vest, după ce a prezentat un spectacol la liceul partener în cadrul proiectului. Ziarul oraşului a relatat despre reprezentaţia susţinută de taraful Liceului de Muzică de Arte Plastice «Constantin Brăiloiu». „Notele comune conectează naţiile“ este titlul articolului publicat în Gazeta de Charleston.
Proiectul este finanţat de către Departamentul de Stat al SUA
Proiectul este derulat de Muzeul Judeţean Gorj „Alexandru Ştefulescu“ şi este denumit „Conectarea tradiţiilor populare cu ajutorul tehnologiei moderne“. Acţiunile se vor desfăşura pe o perioadă de un an şi are o valoare de aproape 200.000 de euro. Muzeul Judeţean Gorj „Alexandru Ştefulescu“ este singurul din ţară care a obţinut fonduri în cadrul programului internaţional «Museums Connect» dezvoltat de către Departamentul de Stat al SUA şi administrat de Alianţa Americană a Muzeelor. Proiectul este finanţat de către Departamentul de Stat al SUA. În primăvara anului viitor o delegaţie americană, care va cuprinde 12 persoane, va sosi la Târgu-Jiu. Între vizite, elevii americani şi români vor ţine legătura între ei prin intermediul site-urilor de socializare şi printr-un site comun, care va fi special înfiinţat pentru acest proiect. Elevii vor crea şi un mix muzical digitizat, îmbinând muzica populară tradiţională din zona Gorjului cu cea din zona munţilor Apalaşi.