Cabanierii de la Rânca au depus o plângere penală împotriva directorului general CNADNR şi al şefului Drumurilor Naţionale Târgu-Jiu
0Asociaţia Concesionarilor Corneşul Mare din Rânca a depus astăzi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Novaci o plângere penală pentru abuz în serviciu împotriva lui Narcis Neaga, directorul general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), şi Ion Tudor, şeful Secţiei Drumurilor Naţionale Târgu Jiu.
Cabanierii îi consideră pe cei doi vinovaţi informaţiile eronate privind interzicerea circulaţiei pe Transalpina, situaţia care le-a produs pierderi însemnate.
Constantin Pănescu, preşdintele Asociaţiei Concesionarilor Corneşul Mare din Rânca, a declarat pentru Adevărul că drumul este predat către societatea Romstrade, iar conducerea CNADNR nu putea să dispună vreo măsură în privinţa regimului de circulaţie: „În urma răspunsului primit de la CNADNR, prin care, conform Contractului nr. 617 consemnat în răspuns, drumul a fost predat în iunie 2008 societăţii Romstrade: tot tronsonul de la Bengeşti şi până la Sebeş, de peste 240 de kilometri, a fost predat către Romstrade. Se mai menţionează în răspunsul pri9mir că se circulă pe drum în regism de drum în lucru pentru că tronsonul aparţine societăţii Romstrade. Atunci am considerat că a fost un abuz în serviciu făcut de Narcis Neaga, Ion Tudor şi CNADNR“.

Cabanierii vor despăgubiri de la Neaga şi Tudor
25 de proprietari de unităţi de cazare au aderat la plângerea penală şi aşteaptă să primească despăgubiri pentru pierderile suferite.
Jumătate din Rânca este de vânzare. Sper ca procurorii să-şi facă datoria, pentru că avem dovezi suficiente pentru abuz în serviciu“, Constantin Pănescu
„Am avut pierderi foarte mari. Foarte mulţi care şi-au construit cabane, pensiuni şi hoteluri în Rânca au făcut împrumuturi în bancă. În acest an au rămas cu datorii şi nici bani de lemne nu au. Faţă de încasări cuprinse între 8 şi 10 miliarde de lei vechi în perioadele de vară din ultimii doi ani, adică o medie de 4-5 miliarde pe an, în acest an am făcut încasări de nici 200 de milioane. Jumătate din Rânca este de vânzare. Sper ca procurorii să-şi facă datoria, pentru că avem dovezi suficiente pentru abuz în serviciu“, spune Constantin Pănescu.
„Este un complot împotriva noastră“
Pănescu crede că este vorba de un complto faţă de zona Rânca: „Este un complot împotriva noastră. Atâta timp pe Transfăgărăşan s-au pus nişte semne de circulaţie, şi am depus probe la dosar în acest sens, în care se avertizează că urmează 14 km fără parapeţi sau 5 km fără parapeţi sau curbă periculoasă fără parapeţi, eu nu cred că la noi trebuia să se închidă drumul, în condiţile în care din 2008 de când au început lucrările de modernizare nu s-a închis drumul. Atunci înseamnă că s-a făcut un complot faţă de zona noastră. Numărul turiştilor a scăzut cu 80-90%“.
Ion Tudor nu a putut fi contactat pentru a-şi exprima un punct de vedere.