Tort, cadouri şi flori la aniversarea a 102 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie din comuna  Drăguţeşti, sat Urecheşti, a împlinit astâzi vârsta de 102 de ani. Rusalina Guță a sărbătorit astăzi alături de fiicele sale în vârstă de 73, respectiv 75 de ani şi de rudele lor.

Cea mai varstnică persoană din comuna gorjeană Drăguţeşti , Rusalina Guţă, a împlinit  azi 102 ani, ocazie cu care familia a organizat o petrecere pe cinste. Sărbatorita a primit din partea reprezentanţilor Primăriei Drăguţeşti, trandafiri, şampanie, un plic cu bani şi urări de “La Mulţi Ani”. Bătrâna a primit flori şi cadouri de la membrii familiei şi toţi invitaţii prezenţi la eveniment. Printre aceştia s-a numărat şi senatorul Toni Greblă care i-a adus un tort, o şampanie şi un buchet de flori.
Autorităţile împreună cu familia au sărbătorit-o pentru prima dată pe bătrânică în anul 2009, iar de atunci evenimentul a devenit o tradiţie.
Din partea primăriei a primit un buchet de trandafiri, un plic cu suma de 1200 de lei şi o sticlă de şampanie. Îi doresc multă sănătate, o bătrâneţe liniştită şi frumoasă. Este al treilea an când mergem să o sărbătorim. Familia i-a pregătit o masă festivă cu aperitiv, friptură şi desert. “, a declarat Vasile Moşoiu, primarul comunei Drăguţeşti.
Rusalia Guţă s-a născut în satul Văcarea din comuna Dănești dar trăiește de când s-a căsătorit în satul Urechești, comuna Drăguțești. Baba Rusalina, aşa cum este cunoscută prin sat, are două fete, trei nepoți și cinci strănepoți. A muncit toată viața la CAP și în timpul liber confecționa pături, velințe, covoare și carpete pe care le vindea. Acum 27 de ani a rămas văduvă și a trebuit să se descurce singură cu cele două fete pe care le-a crescut și care acum sunt la casa lor. Bătrâna este operată de ulcer şi are probleme cu vederea.


Păhărelul de ţuică a adus-o la 102 ani

Rusalia Guţă este bolnavă, având şi nişte operaţii. Femeia spune că bătrâneţea este foarte grea astfel că uneori îşi doreşete să plece de pe această lume. Înainte să se aşeze la masă bea un paharel de ţuică, crezând că acest obicei a făcut-o să fie puternică şi să trăiască atâţia ani.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite