Târgu-Jiu: Două victorii la Cupa Steaua
0Antrenorul Energiei Pandurii, Vasile Stângă, a testat din nou jucătorii în două meciuri amicale care s-au disputat la Bucureşti. Gorjenii au reuşit să obţină două victorii în primele două jocuri de la turneul de la Chiajna.
Vasile Stângă constata la acest turneu că echipa sa nu este pregătită la potenţial maxim: „Încă nu suntem sută la sută pregătiţi pentru campionat, dar suntem spre final. După turneul de la Bucureşti, vom putea spune că am intrat pe ultima sută de metri cu pregătirea.”
Două victorii în prima zi de turneu
Handbaliştii de la Pandurii au reuşit două victorii în prima zi a turneului de la Chiajna dotat cu Cupa Steaua. Gorjenii s-au impus în faţa adversarei din prima etapă, Bucovina Suceava cu scorul de 35-27 (17-16). Stângă a folosit aproape toţi handbaliştii de care dispune şi a încercat şi unele improvizaţii în atac testându-l pe Humberto pe postul de inter dreapta, acolo unde echipa este oarecum descoperită avându-l doar pe tânărul Criciotoiu şi pe Mazilu, care este însă în perioada de recuperare după operaţia de menisc. Gorjenii s-au impus aseară şi în cel de-al doilea meci învingând fără probleme pe CSM Bucureşti, scor 43-32. De la ora 18:00 gorjenii au azi programat ultimul meci în compania gazdelor de la Steaua.
Stângă vrea să perfecţioneze apărarea
Stângă şi-a testat la acest turneu toţi jucătorii din lot, nefiind la fel de mult interesat şi de rezultate: „La fel ca şi celălalte turnee la care am participat, am încercat să folosesc toţi jucătorii din lot. M-a interesat şi rezultatul, dar am dorit să joace chiar toţi. Ne cunoşteam foarte bine adversarele de la turneul de la Cheajna. Şi Steaua şi Suceava au echipe foarte puternice, care joacă de ceva vreme împreună, dar noi suntem singur o necunoscută pentru ei.” Stângă spune că meciurile oficiale vor fi mai dificile decât aceste amicale în care echipa sa s-a impus lejer: „Una sunt meciurile amicale şi alta sunt cele oficiale. Dar, la turneele şi meciurile de pregătire încercăm să perfecţionăm anumite faze, iar eu mă axez mai mult pe faza de faza defensivă, să coordonăm mai mult apărarea cu portarul, mai ales că Dragomir este nou la echipă. La fel de mult, mă mai interesează contraatacul şi faza a doua. Pentru că, la ora actuală avem echipă de contraatac şi faza a doua.”