Târgu-Jiu: Rezervaţia de castani, în pericol de dispariţie
0O ciupercă dăunătoare a distrus mai mult de jumătate din plantaţia de castani de la Tismana
Zona Tismana este renumită pentru plantaţile de castani comestibili, iar pe vremuri unii cetăţeni scoteau profit din comercializarea fructelor acestor pomi. Pădurea de castani Eroni este un loc de atracţie şi pentru turişti care se avântă prin zonă. În urmă cu nouă ani Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice (ICAS) Bucureşti a introdus în cultură castani comestibil din străinătate. Din nefericire, ulterior s-a constatat că aceşti castani au fost infestaţi cu ciuperca Chryphonectria parasitica. În termeni populari boala se numeşte cancerul de scoarţă. Ciuperca a atacat rapid trunchiul şi ramurile arboretelor, fapt care a afectat peste 50 la sută din plantaţie.„ Există posibilitatea să dispară şi arborii sănătoşi. Noi i-am tăiat pe cei uscaţi şi i-am ars în scopul diminuării surselor de infecţie. Apoi am plantat puieţi în locul celor pe care i-am tăiat“, a precizat Alexandru Grecescu, şef District Tismana, în cadrul Ocolului Silvic.